Fara sa fiu un campion al conferintelor publice, n-am fost nici absent din acest domeniu. Odata ce primesti o invitatie onorabila (bunaoara din partea Teatrulului National, a revistei Cuvantul sau a Colegiului "Noua Europa"), n-ai motive sa refuzi si, cel mai adesea, ramai de pe urma evenimentului cu amintiri agreabile.
Intre cele doua razboaie mondiale, cultura romaneasca traia natural din asemenea formule, mentinand deopotriva calitatea si ritmul propunerilor. Fireste ca oferta editoriala, televiziunile, fm-urile de toata ziua si avalansa de opinii exprimate in presa cotidiana au deturnat atentia publicului odinioara interesat de intalnirea "pe viu" cu exponentii scenei ideatice. Schimburile s-au diversificat, forumurile electronice le ofera consumatorilor de cultura gratificatia interactiunilor spontane, iar stresul vietii curente (fara a mai pomeni de trafic) ne face sa iesim tot mai greu din birou sau din casa. Declinul formulei interbelice a fost insa agravat si de legislatia privind sponsorizarea, care nu incurajeaza colaborarea mediilor de afaceri cu figurile active din lumea intelectuala. Iata inca un domeniu unde am generat o norma locala deloc sincronizata cu stilul democratiilor evoluate.
In societatile postindustriale, relatia corporatiilor cu publicul implica nu doar branding, ci si angajamente menite sa sustina dezbaterea de idei, altfel spus, "comertul" cu bunuri simbolice. Exista o piata a ideilor, chiar daca ideile nu sunt marfuri, ci mai curand vectori de modelare sociala sau criterii de negociere a stabilitatii politice. Dintr-un soi de obtuzitate provinciala, mintile cele mai luminate si competentele cele mai ascutite din aceasta tara nu sunt atrase intr-un circuit de comunicare chemat sa ventileze viata altminteri imbacsita a institutiilor, fie acestea publice sau private.
Lucrurile se vor indrepta atunci cand o noua lege a spo