Adrian Năstase este, se spune, cu un picior afară din PSD. Organizaţia sectorului 1, din care face parte, l-a chemat şi l-a muştruluit, atrăgându-i atenţia că dacă va mai continua să clevetească împotriva conducerii partidului, va fi luat frumuşel de-o aripă şi zburat afară, pe uşa partidului pe care el zice că l-a creat şi l-a modernizat. Alţii zic că doar l-a modernizat, iar cei mai mulţi sunt de părere că l-a şi dus de râpă. Oricum ar fi o asemenea scenă părea de neconceput cu doar vreo trei ani în urmă, când Adrian Năstase se afla la apogeul carierei sale, deţinând cu autoritate frâiele puterii atât în partid, cât şi în stat. Şi poate că de la asta i s-a şi tras. O Românie ieşită dintr-un totalitarism dur, de o jumătate de secol, acceptă cu greu întoarcerea la o astfel de condiţie, chiar dacă românii resimt încă nostalgia unui conducător cu mână de fier, în virtutea unui exerciţiu istoric elocvent.

Parcursul politic al lui Adrian Năstase a fost până la un punct unul exemplar. A trecut firesc dintr-o etapă în alta, dintr-o autoritate în alta, manifestând răbdare şi tact în relaţia cu cel pe care l-a considerat mentorul său.

Abia când a scăpat de tutela acestuia, în 2001, a putut să-şi dea în vileag propriile-i veleităţi de şef autoritar şi atoateştiutor. Fire meticuloasă, capabil de eforturi prelungite, bun organizator, Năstase s-a epuizat, practic, într-un demers care ar fi vrut să acopere aproape toată gama deciziilor. Mai puţin priceput în a judeca oamenii de care s-a înconjurat, a dat prioritate celor obedienţi în dauna celor cu personalitate, politicile sale de cadre bulversând partidul şi ridicându-i împotrivă pe cei care parcurseseră alături de el drumul spinos al Opoziţiei.

Eşecul electoral a atras, după sine, eşecuri personale în serie, până la punctul în care a fost, practic, despuiat de toate atributele autorităţii. A fost momentul în