În această dimineaţă însorită, una din ultimele ale toamnei, un bărbat în salopetă albastră sapă în grădină. Cît a mai rămas din grădină, care nu mai are castanii şi tufele de liliac de odinioară, în locul cărora au apărut nişte coteţe de tablă, depozite de unelte şi alte acareturi de tot felul. Ele şi chioşcul de peste gard, pe care scrie Asigurări Medicale, aproape ascund casa, aflată la colţul străzii G-ral Christian Tell cu intrarea cu acelaşi nume, care duce la Consulatul Franţei.

E o casă mai mult largă decît înaltă: cum spunea o prietenă de-a mea, care a copilărit alături, în casa Aurelian, devenită acum Liceul francez, "parcă era făcută din trei aruncături de mistrie umplută cu frişcă". Partea din mijloc înaintează măiestrit arcuită, fiind un salon care priveşte cu toate ferestrele sale spre stradă. Prin geamuri se vedeau, acum 75 de ani, un şevalet de pictor şi o masă lungă, încărcată de vrafuri de hîrtii, teancuri de cărţi şi de reviste, o scrumieră mare Gallé, pensule, cuţitaşe, tuburi de vopsele, creioane colorate, bucăţele de cărbune. Zidul acestei încăperi semicirculare e împodobit cu mascheroane, colonete, înflorituri de stuc. Intrarea în casă, de pe aleea pe care aşteaptă solicitanţii de vize, se deschide de pe o terasă, pînă la care urci trei trepte, pe lîngă a Dacia obosită. Deasupra uşii se ridică un etaj scund, care nu acoperă toată clădirea. De jur împrejurul acesteia, sub acoperişul parterului, un brîu de colonete, cojit ici şi colo. Undeva se vede un burlan desfăcut, întins de la streaşina joasă peste peretele coşcovit. Cu toate astea, casa rezistă încă, numai că ceea ce a fost asfinţitul arhitecturii Empire în Bucureşti şi-a pierdut strălucirea pe care i-o dădea albul imaculat al tencuielii.

Aici a locuit un pictor român, prieten cu Toulouse-Lautrec şi cunoscut de boema artistică din Montparnasse. Din cabaretele de acolo i se