Informarea este unul dintre miturile lumii moderne. Faptul ca traim intr-un adevarat bombardament informational si avem la dispozitie un vast, aproape nelimitat acces la cunoastere duce, din partea spectatorului, la senzatia de omniscienta si omniprezenta. Bombardamentul informational este insa de asa natura, incat timpul capata cu totul alte dimensiuni si omul modern ajunge sa traiasca intr-un prezent continuu supraincarcat. Viteza derularii imaginilor lumesti este atat de mare, incat nu o mai putem digera. Astfel ca, azi, cel mai bun mod de a face un lucru uitat este supramediatizarea. A-l ascunde de ochii media este aproape imposibil. Cel mai bun lucru este sa incerci sa-l prezinti pe o mie de canale diferite, impreuna cu alte zece mii de subiecte diferite. in spiritul unei zicale chinezesti, cu mici modificari, se poate spune ca cel mai ascuns loc este cel din preajma tubului catodic. Un astfel de exemplu este cel oferit de un proiect arhitectonic religios de anvergura: Catedrala Mantuirii Neamului. Ce rost poate avea un astfel de subiect poate intreba cineva, acum, cand alte probleme stringente umplu agenda? Subiectul este peren ca si ziua luiJack Daniel’s. Cum nu stim cand a fost cu exactitate o putem sarbatori in oricare zi. Fiecare zi este la fel de buna ca oricare alta. Asa se intampla cu un proiect niciodata definitivat. Se mai face? Nu se mai face? S-a ales un arhitect? S-a abandonat pe timp nedeterminat? Proiectul in sine nu a fost conceput de epoca noastra. Cel care la sugerat pare sa fi fost nimeni altul decat... Mihai Eminescu, acum 130 de ani, in preajma Razboiului de Independenta. Proiectul trebuia sa jaloneze un nou inceput pentru tanarul stat roman si pentru tanara natiune care tocmai isi castigase independenta pe dealul de la Plevna. Tot amanat, proiectul arhitectonic a ajuns sa fie dezbatut si in zilele noastre, ajungand sa reprezinte un adevarat