L-am intalnit ultima oara pe Liviu Turcu inainte de alegerile din 2000. Insistase atunci sa ne vedem, desi colaborarea lui la „22” se incheiase. Pe subiectul propus („Securitate, dosare”) nu mai adusese lucruri noi.
In schimb, publicandu-l mai departe, riscam sa pierdem colaborarea la „22” a lui Vladimir Tismaneanu, atacat, virulent, in presa de exil americana, de Liviu Turcu, dupa ce pierduse competitia cu el pentru o catedra universitara.
Am stat de vorba cu Liviu Turcu la Spring Time, in Piata Victoriei. Era preocupat de sustinerea in alegeri a lui Theodor Stolojan, cu implicarea „societatii civile”. Dar eu eram deja blindata fata de astfel de incercari ridicole de a utiliza prin intermediul meu GDS, Alianta Civica etc., in a caror politica nu aveam niciun cuvant de spus.
I-am raspuns ca eu fac jurnalism, nu politica, si nu mi-am mai amintit de aceasta discutie decat atunci cand l-am intalnit, recent, in presa, in plina actiune de „demascare”, pe cat de vocala, pe atat de lipsita de probe, a lui Varujan Vosganian.
Il cunoscusem pe Liviu Turcu cu aproximativ un an inainte, prin 1999, la Washington, in casa unui colaborator al revistei „22”, bun prieten cu Emil Constantinescu, pe care, din cate am inteles, Liviu Turcu nu reusise sa-l convinga sa-i accepte consilierea. Turcu dorea evident sa publice in „22”.
Dar, in ciuda faptului ca „defectase” in 1989 din postul inalt de la DIE si primise azil politic in SUA, eram reticenta fata de el, asa cum sunt fata de toti cei care au lucrat cu Securitatea, temandu-ma si in libertate de capacitatea lor manipulatorie.
Reticenta fata de securisti m-a determinat sa accept singura discutie cu fostul sef al SRI, Virgil Magureanu, doar in prezenta colegilor mei. Iar atunci cand Liviu Turcu a publicat de vreo doua ori in „22” am organizat o intalnire a lui cu cole
