Faptul că dna Elena Udrea va fi viitorul secretar executiv pentru relaţii internaţionale al Partidului Democrat a lovit ca un trăsnet în cancelariile europene şi nu numai. Primii care au tresărit au fost, cu siguranţă, preşedintele Norvegiei şi regina Elveţiei, precum şi parlamentele celor două ţări, membre ale Uniunii Europene, cărora de la 1 ianuarie i se va alătura şi România.

Doamna Udrea a apărut ca o nălucă pe firmamentul politicii româneşti. După ce l-a apărat cu propriul său piept, ca o veritabilă Ana Ipătescu, pe viitorul preşedinte Băsescu, aflat într-o pauză de reculegere la Golden Blitz, de blitz-urile ticăloase ale reporterilor - a fost prima sa apariţie publică, de răsunet - doamna Udrea-Cocoş a fost transferată cu arme şi bagaje de la primăria Capitalei la Cotroceni, unde a început să-l îndrume pe preşedinte pe spinoasele căi ale politicii internaţionale.

Având în vedere pregătirea sa complexă este de bănuit că nu puţine dintre iniţiativele preşedintelui i se datorează: este foarte probabil ca năluca blondă de pe lungile coridoare ale Cotrocenilor să-l fi inspirat în crearea nemuritoarei „Axe B” (Bush-Blair-Băsescu), după cum este la fel de credibilă ideea că tot dânsa i-ar fi direcţionat reacţiile referitoare la Marea Neagră ca „lac rusesc”. „Cherchez la femme” spune un celebru dicton franţuzesc şi n-ar trebui să căutăm prea mult pentru a descoperi motivul discordiei dintre cei doi mari bărbaţi de stat care şi-au alăturat piepturile în a se opune hidrei pesediste şi care astăzi, vai, sunt despărţiţi de atâtea şi atâtea neînţelegeri. Chiar dacă în mod formal preşedintele a renunţat la serviciile sale oficiale, cu carte de muncă, n-a abandonat-o după plecarea de la Cotroceni: am putea spune chiar că dânsa reprezintă varianta feminină a celebrului „cal troian” - devenit în cazul nostru „cal traian” - prin care preşedintele vrea să înfrângă d