Din cauza foametei cum-plite pe care o indura, un grup de rromi din zona Si-biului povesteste cum a ajuns in timpul deportarii in Transnistria sa-si ma-nance rudele moarte. Pentru ei, canibalismul devenise un lucru obisnuit. Odata decedata victima, organele acesteia se transfor-mau, fie prajite, fie crude, in hrana pentru familia ra-masa in viata. Un reportaj despre cum s-a trait animalic in secolul al XX-lea. Toata istoria incepe saptamana trecuta, pe o terasa ieftina din Sibiu. Imi beam linistit cafeaua de dimineata, cand au aparut si au cerut voie sa stea langa mine un mos cu barba si palarie si un ins mai tinerel cu sapca. Din ce discutau cei doi am dedus ca batranul, tigan cortorar, fusese deportat la Bug in 1942 si acum voia despagubiri.
M-am bagat in vorba si asa am ajuns sa fiu invitat acasa la Stan Aurel, in suburbia sibiana Gusterita.
BARCA DE CARTON. Proprietarul are 72 de ani si avea 8 ani atunci cand, in noaptea de 15 septembrie 1942, au navalit jandarmii in casa alor lui. Familia Stan era formata din tigani semi-nomazi, care aveau si case, dar si mergeau cu carutele prin tara, sa vanda vase din metal si sa faca burlane. Li s-a dat o noapte sa-si stranga lucrurile, apoi au fost dusi, sub escorta, la gara. I-au trantit in niste vagoane de vite, care aveau podeaua gaurita, sa-si poata face nevoile. In fiecare vagon jandarmii au pus un butoi cu apa si au aruncat cativa saci cu paine, ceva slanina si branza sarata, dupa care au sigilat usile. Tiganii habar n-aveau unde sunt dusi si ce o sa-i astepte.
Dupa trei zile de mers cu trenul au ajuns pe malurile Nistrului, unde-i asteptau trupe germane si romane. Jandarmii impreuna cu functionari ai Ministerului de Finante i-au cautat de aur. Trecuti peste Nistru, au fost luati de niste cazaci cu carute. O parte dintre ei au ramas in "grija" autoritatilor romane, iar altii au fost predati germa
