„Prin noi înşine!” - este o deviză, liberală, bineînţeles - de mult depăşită. Aceasta este pe cale să fie înlocuită de o alta, extrasă din exerciţiul aproape buimac pe care formaţiunea politică cu strămoşi atât de respectabili, îl exercită cu constanţă de peste 16 ani, de când s-a reînfiinţat sub soarele democraţiei occidentale.
Despre ce este vorba: fostul preşedinte de urgenţă al PNL-ului din epoca post-Stoica, dl Teodor Stolojan, cel înălţat în gradul de premier al României de către social-democratul Iliescu, şi-a folosit cei doi ani de şedere în culcuşul confortabil de la Cotroceni pentru a cloci o nouă platformă pe care să aşeze vestigiile din care s-ar putea reconstrui un edificiu liberal. Când a fost aproape gata a ieşit cu ea pe piaţă, folosind o stratagemă pe care, dacă ar mai fi fost preşedinte, ar fi respins-o cu mânie: a început să critice politica dusă de succesorul său.
Din interior, dar nu în forurile interne, ci în cele libere, ale presei. La început, tăricenii, oltenii şi ceilalţi pasageri de la cabinele de clasa întâi l-au privit şi ascultat amuzaţi. Apoi a început să li se zbârlească părul pe chelii până când au ajuns în faza de a nu mai suporta afronturile. Exact atunci forurile inferioare, de resort, au simţit impulsul de a-l da pe Stolojan afară dintr-un partid din care cel puţin teoretic - prin incompatibilitate cu funcţia sa de consilier - nu mai făcea parte. Liberalii nu se împiedică însă de astfel de amănunte, l-au dat ei afară şi pe suspendatul Boureanu, aşa încât s-au creat premisele sănătoasei critici din afară. Cocoţat pe platforma sa din care n-a apucat să împărtăşească nimănui ideile de bază, Stolojan şi-a înteţit tirul în aşa hal încât l-a speriat pe blândul Fluture, adeptul armoniei în partidul propriu, concomitent cu jugănirea adversarilor din PSD. Acesta şi-a asumat sarcina de moderator, încercând să determine o împăcar