Ei au dat zilele astea un semnal prin greva lor de avertisment, asa anemica si necoordonata cum a fost. Insa ce anume au vrut sa transmita nu mi-e clar, in afara de obisnuita solicitare de majorare a lefurilor.

Problemele cu resursa umana in institutiile publice sunt insa multe si reale, iar lucrul cel mai grav nu e ca se inchid din cand in cand ghiseele - slava Domnului!, in Italia se inchid tot timpul si lumea s-a obisnuit.

De altfel e greu de a avea in spatiul public chiar o discutie informala despre birocratia romana si ce ar fi de facut pentru imbunatatirea performantei ei dincolo de cliseele facile cu salariile si datul afara ("reducem birocratia cu xa" etc.), pentru ca genul asta de subiecte, cu indicatori de management, nu prea fac titluri in presa.

In primul rand, trebuie observat ca "birocratia" - adica administratia publica - are un nume prost printre cetateni, care o detesta, asociind-o cu imobilismul, cu fuga de raspundere si, uneori, cu coruptia. Dar, acelasi popor, intrebat zece minute mai tarziu, declara in sondaje ca "statul trebuie sa se implice mai mult" in toate cele.

Cum se explica acest paradox, ca oamenii asteapta sa le fie rezolvate problemele personale chiar de catre un corp de persoane in care spun ca n-au incredere n-as sti sa spun.

Dar este clar ca el nu se datoreaza nivelului de educatie: intelectualii sunt primii care cer politici culturale sau de educatie, desi la o cafea te ingroapa in povesti de groaza traite de ei prin institutiile publice autohtone care ar trebui sa le puna in practica.

O alta dilema este chiar aceea a salariilor: marirea lor nu duce neaparat la reducerea coruptiei de ghiseu: nu exista dovezi statistice certe pentru asa ceva. Ce e sigur este insa ca scaderea salariilor sau deteriorarea atmosferei intr-o institutie publica - de exemplu, prin incer