Condamnat pentru trafic de droguri, timisoreanul Popa Cristian a fost grati-at de presedintele Bases-cu acum o saptamana. Povestea lui incepe in noiembrie 2000, cand in urma unei perchezitii a fost retinut. Gratierea e con-troversata, recomandarea de punere in libertate ve-nind de la Ministerul Justitiei. Acuzat de incalcarea Constitutiei, Cotroceniul a aratat cu degetul catre referatul semnat de ministrul Macovei. In urma cu o saptamana, pentru prima data in istoria Romaniei, la pachet cu mai multi detinuti, presedintele Traian Basescu a gratiat un condamnat pentru trafic de droguri, despre care ministrul Justitiei a apreciat ca ar fi doar un consumator, dupa ce a analizat probele din dosar. CSM a acuzat gestul ca total anticonstitutional, prin incalcarea principiului separatiei puterilor in stat.
Jurnalul National l-a gasit ieri pe Popa Claudiu Cristian intr-un apartament modest, la etajul al treilea al unui bloc din zona Dambovita, un cartier de la periferia Timisoarei. Condamnat in 2002 la 11 ani de inchisoare pentru comercializarea de stupefiante, tanarul a executat, pana in momentul gratierii, 3 ani si 7 luni din pedeapsa la inchisoarea "Popa sapca" din Timisoara. Pe tot parcursul detentiei, comisiile de specialitate au retinut ca banateanul a avut "un comportament social corespunzator". Totodata, inainte de a aviza favorabil eliberarea din penitenciar a lui Popa Claudiu Cristian, Ministerul Justitiei a mai apreciat ca, din probatoriul administrat in cauza, nu se poate justifica traficul de droguri. CSM a considerat ca de fapt comentariile despre probe sunt echivalente cu o rejudecare a cauzei, atribut ce apartine in exclusivitate instantelor de judecata. Acuzata de incalcarea Constitutiei, Administratia Prezidentiala a aratat cu degetul catre referatul semnat de Monica Macovei.
PERCHEZITIA. Popa Claudiu Cristian a fost retinut in noiembrie 200