Intimplarea a facut ca zilele trecute sa ofere citeva spectacole aparte, derulate sub semnul unui dorit sincretism, catre care cei de azi aspira asemeni anticilor, realizindu-l sau… nu.
Spre exemplu, Opera Nationala Bucuresti a prezentat, in premiera absoluta, baletul Casanova, imaginat de Monica Fotescu Uta (balerina stabilita in Germania, debutind acum in calitate de coregraf), inspirat de memoriile celebrului personaj al veacului al XVIII-lea. Libretul propriu a fost brodat pe muzica de Massenet si Mahler, cu o insertie dintr-un cvartet care incearca sa sugereze intilnirea lui Casanova cu Mozart (moment preluat in coregrafia lui Xin Peng Wang – dar ma indoiesc sincer ca publicul a sesizat motivatia acelui dans de epoca…).
La conferinta de presa am aflat ca baletul incearca sa prezinte „o alta fateta“ a personajului-prototip, cuceritor galant chiar si la virsta senectutii, dar care, dupa cum a subliniat balerina, a fost un intelectual cu studii de drept si teologie, atras de ocultism si filozofie, rafinat scriitor. Iar excelentul dirijor Tiberiu Soare a mentionat faptul ca monumentala muzica de Mahler va continua sa „curga“ – in imaginatia noastra, desigur – in timpul pauzei, partea a doua a spectacolului preluind-o „din mers“; dar citi dintre cei din sala ar putea „fredona“ simfoniile sale, ca sa poata intui aceasta subtilitate? Scenografia foarte reusita, semnata de Viorica Petrovici, folosind panouri, proiectii si in fundal un podium strajuit de trepte (care ar fi trebuit exploatat mai mult), cu costume policrome, elegante si sugestive, raspunde intentiilor coregrafei. Ea spera ca scena pe care dansase cu un deceniu in urma sa se fi modernizat intre timp, sa se ridice pe verticala, sa poata fi coborita, sa aiba turnanta dar… directorul Operei, Catalin Ionescu Arbore, cunoscind bine si problemele de scenografie si cele de arhitectura, a amint
