De zile bune se cerne ploaie deasă şi măruntă peste Cîmpulung. E semn de mare supărare peste suflarea moldovenească, care forfoteşte întruna, îngrozită de gîndurile ameninţătoare ale inundaţiilor ce stau să se reverse iar. Şi iar. Picurii de apă se preling în pîrîiaşe limpezi pe feţele oamenilor, în canale săpate adînc de ridurile feţei, şi se adună fluviu în barbă să spele păcate şi ruşini. Luni e zi de tîrg. Cu ploaie mocănească, vînt văratic şi lume pestriţă. Tîrgoveţilor roşcovani nu le pasă de vremea rea, îşi laudă marfa în gura mare, rîd cu poftă din pîntecele groase, pînă se îneacă cu salivă. Din cînd în cînd vorbesc pe deasupra tejghelei de vremuri grele şi clienţi strîmtoraţi la pungă. Doar atunci îi vezi întunecaţi la faţă ca şi cum ar adulmeca mirosul sărăciei. Scuipă printre cojile de seminţe două, trei înjurături serioase, de mamă şi sfinţi, şi-apoi, tacticos, îşi drămăluiesc borseta de la brîu. Sînt mulţi. N-au de ce-şi face griji pentru zile negre.
"Doctorul" vînzător de cornuri dulci
Vasile Drăgan nu e ca cei mai mulţi dintre comercianţi - hulpav şi lacom după ultimul bănuţ din punga clientului -, deşi vinde cornuri dulci din â92. Ar fi trebuit să-şi croiască stofă de afacerist pînă acum, dar el se mulţumeşte cu un halat alb, impecabil, pe care-l poartă, fie ploaie, fie ninsoare. Îl poartă cum ştie mai bine - cu alură de doctor şi suflet vesel de artist.
De 14 ani vinde pe unde apucă cornurile cu gem de prune şi măr ale unui patron de patiserie. Mai exact, de la o săptămînă după ce, miner fiind, a fost disponibilizat şi a trebuit să îşi caute o nouă slujbă ca să poată duce seara, acasă, o bucată de pîine nevestei şi celor trei fete. Soarta le-a surîs: de-atunci mănîncă împletituri din cocă burduşită cu umplutură dulce, în loc de pîine.
"Pe atunci visam la un viitor măreţ. Am reuşit. Am trei fete. Ştiam că trebuie să le a