Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negocieri cu asasinul?

Publicat in Jurnalul, luni 20 noiembrie 2006 ·

Ma numar printre telespectatorii pentru care seara de vineri e un dezastru. Altadata, seara a unor filme mari, menite a te scoate din stresul deja de rutina al saptamanii, cea de vineri e acum, printr-o trasnaie a televiziunilor principale (Antena 1, Pro TV si TVR), timpul spectacolelor in care se zbiara, se transpira, se da din fese si se arata, pe sest, chiloti de dame mai mult sau mai putin in regula.

In seara de vineri, 17 noiembrie 2006, m-am uitat totusi la televizor. Pentru ca Antena 3 a realizat, prin stirea Zilei a Gabrielei Firea, spectacolul tv al anului, daca nu chiar al deceniului.

Un spectacol ce s-ar putea intitula:

Cum a incercat Gheorghe Flutur s-o faca pe prostul cu poporul roman.

Cu vreo cateva ore mai inainte, ministrul Agriculturii s-a ivit pe toate televiziunile in direct pentru a anunta de la un hotel (ah, blestematele de hoteluri, pe cale de a intra in istorie in locul Palatelor si al Cabinetelor de lucru!) ca demisioneaza din functia de vicepresedinte al PNL, pentru a se aseza in fruntea unui Grup de Unitate a Partidului.

Ca se aseza in fruntea unui Grup nu mai era nevoie sa ne-o spuna.

Intr-o reluare a spectacolelor de prost gust de pe vremea aviarei, Gheorghe Flutur a aparut la tv in centrul unui grup de cetateni. Parea o brigada artistica de agitatie a contabililor din Centrala Carnii de pe vremuri. Barbati nitel albiti la tample, inceput de burticica sau chiar burticica, rumeni de viata buna pe care le-a oferit-o si le-o ofera statul roman stabilor de tot soiul.

Gheorghe Flutur venise in emisiune aducand cu el mai multe intrebari fara raspuns pe care si le-au pus toti oamenii de bun-simt din tara asta, pe care politica damboviteana ii nedumereste.

Platformistii, cum li se spune celor din Grupul Stolojan, au pornit o cruciada nationala pentru a rasturna actuala conducere a PNL. Acest scop al

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Toţi cei şase români care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Mediafax acum 38 minute
MAE informează că în urma demersurilor derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris şi al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze şi australiene, toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră s

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 2 ore
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 4 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 33 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 5 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Fenomen extrem de periculos: 60 de copii spălați cu insecticide de la începutul anului. Medic: Oamenii încep să aibă iniţiative din cauza prostiei

HotNews acum o ora
Starea fetiţei de 10 ani din Caraş-Severin care a ajuns la spital după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, dar cu care a şi spălat-o, este foarte gravă, a declarat medicul Mihai Gafencu de la Spitalul Clinic de Urgenţă

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 6 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°