Pentru Hugo Chavez, presedintele Bush este diavolul insusi. Cum o stim de la Jean-Francois Revel, obsesia anti-americana apartine deopotriva extremei stangi si celei drepte.
In Venezuela asistam la triumful populismului tot mai radical asociat cu guvernarea colonelului Hugo Chavez. Cum s-a vazut si la intalnirea din septembrie de la Havana, miscarea de nealiniere nu este decat o trambulina pentru ambitiile oraculare ale unor lideri scapati de sub control precum presedintele Iranului Ahmadinejad si protodictatorul de la Caracas.
Ma refer acum la experienta venezueleana intrucat avem de-a face cu o democratie ce parea consolidata si chiar functionala, care se confrunta cu pericolul instaurarii unui autoritarism personalist si al naruirii achizitiilor liberale.
In ultimul timp, Chavez vorbeste tot mai des despre posibilitatea instaurarii unei presedintii pe viata. Unul dintre criticii sai cei mai redutabili este Teodoro Petkoff, fost militant stangist, anatemizat candva de Castro si de Brejnev, convertit la valorile liberal-democratice si posibil candidat prezidential.
Ramane de vazut daca Daniel Ortega, sandinistul ales presedinte al Nicaragua, va merge pe linia lui Chavez ("stanga carnivora") ori mai degraba aceea a ceea ce unii numesc, precum Alvaro Vargas Llosa, o "stanga vegetariana".
Dupa o perioada dictatoriala, reprezentata de regimul militar al lui Perez Jimenez, Venezuela si-a reafirmat vointa pluralista prin alegerea in 1958 ca presedinte a lui Romulo Betancourt.
A urmat o perioada in care viata politica a tarii a fost dominata de sistemul bi-partidic: competitia s-a desfasurat intre social democrati si crestin democrati, iar stanga extrema parea lipsita de sanse reale dupa infrangerea miscarilor de gherila din anii ‘60.
Evident, bogatiile naturale, si in primul rand petrolul au
