Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SPP l-a introdus pe Şereş în programul antifilaj

Publicat in Adevarul, marți 21 noiembrie 2006 ·

Prin declaraţiile sale incendiare privind persoanele neidentificate care îl urmăresc de peste două săptămâni, ministrul Codruţ şereş a băgat serviciile de informaţii în alertă. Deşi Prin declaraţiile sale incendiare privind persoanele neidentificate care îl urmăresc de peste două săptămâni, ministrul Codruţ şereş a băgat serviciile de informaţii în alertă. Deşi nu toate aceste structuri au primit solicitări de la ministrul filat, ele au pornit deja măsuri specifice pentru protecţia sa. Măsurile specifice ale Serviciului de Protecţie şi Pază au caracter contrainformativ. Se caută să se afle dacă demnitarul este într-adevăr urmărit, cine face urmărirea şi prin ce mijloace. Echipele operative păstrează însă distanţa faţă de vectorul protejat. Se monitorizează domiciliul subiectului, precum şi drumul său de acasă la serviciu sau în orice altă destinaţie. Celelalte servicii culeg şi ele informaţii, pe care le trimit către SPP. În cazul în care există indicii cu privire la ameninţări la adresa demnitarului, CSAT-ul poate decide introducerea sa într-un program de protecţie activă. În acel caz, măsurile de protecţie se stabilesc pentru un anumit nivel de securitate, pe o scară de la 1 la 4. Presa poate "spiona" în limitele legii În cazul în care un demnitar este monitorizat de angajaţii unui organ mass-media, atunci totul trebuie făcut la vedere. În momentul în care coloana oficială este urmărită de un autoturism neidentificat, SPP-ul solicită verificări. Chiar dacă este vorba de maşina unor ziarişti, şoferului i se atrage atenţia să păstreze o distanţă legală faţă de coloană, pentru a nu se expune riscurilor. Teoria este valabilă numai în spaţiile publice. În zonele private, accesul şi monitorizarea cu tehnică specifică se fac numai cu acordul proprietarului. Este cazul restaurantelor şi al localurilor unde nu se pot face poze sau înregistrări audio-video fără acord

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 3 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 9 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 6 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Vremea

București
acum

24°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°