Nascut in Orange County, California, in 1966, Jeff Buckley este fiul muzicianului Tim Buckley, o figura cunoscuta a perioadei hippie americane. Aceasta descendenta il tine apropiat de muzica inca din copilarie, devenind evident pe parcurs ce drum al vietii avea sa urmeze Jeff. Astfel, in primii ani ai deceniului noua, Buckley isi face debutul pe scenele avangardei new-yorkeze, fiind, bineinteles, remarcat imediat de colegii de breasla, de critici dar si de public.

De ce „bineinteles“? Pentru ca Buckley nu poate trece neobservat, vocea lui inconjurindu-te imediat cu caldura ei, in timp ce tipetele ei ascutite te fac sa tresari, ca niste pasari care isi striga singuratatea; textele sale despre iubire, despre strazi, camere goale, ierni, zile tacute si chipuri uitate sint, de fapt, poezie, iar muzica le transforma mesajul in ceva atit de aproape si atit de usor de indragit.

Nu este intimplator ca albumul de debut al lui Jeff Buckley este un EP de doar 4 piese, inregistrat de artist intr-o cafenea din East Village, acompaniat de o chitara si atit. Buckley va aparea mereu ca un inger singur, cu o chitara, personalitatea sa muzicala reusind sa se manifeste complet chiar si in contexte instrumentale din cele mai simpliste. Vocea sa este cu adevarat un instrument, iar tonurile sale inalte iti dau acea senzatie paradoxala de forta insotita de o mare fragilitate. Dupa acest debut, artistul va coopta o serie de muzicieni de acompaniament si va sustine constant turnee, atit americane, cit si europene; de altfel, una dintre tarile in care Buckley va fi intotdeauna acasa este Franta, unde admiratia fata de muzica si personalitatea sa a fost si este enorma. Jeff isi va exprima recunostinta fata de ascultatorii francezi printr-un CD Live A L’Olympia, un concert in care putem auzi si o varianta a piesei Je n’en connais pas la fin, semnata Edith Piaf.