Fructus Timisoara - defunctul Fructus, corect spus - nu e decat o felie mica din ceea ce s-a numit privatizare scandaloasa in Romania, o felie subtire din capitolul de pe urma caruia au avut de castigat o mana de oameni care au stiu unde, cum si cat trebuie sa “liciteze”. De pierdut a pierdut statul si, indirect, pe langa el, noi toti. Privatizati cu cap si liberi de imixtiuni inoportune din partea statului, fostii colosi ai anilor ‘70 - ‘80 puteau fi mentinuti in viata si adusi pe profit, incurajand astfel productia interna si asigurand locuri de munca. Dar acesta era un aspect minor si nedemn de luat in considerare in comparatie cu interesele care gravitau in jurul acestor mega-afaceri perfectate, ca un facut, doar in perioada soldurilor.
Traiectoria din ultimii ani a Fructus-ului este interesanta (demna de o analiza in viitoarele manuale scolare privind marele jaf post-comunist). Ani de zile, sediul acestuia fusese inchiriat - probabil, sub pretul pietei, conform modelului patentat de functionarii de stat - celui care, cativa ani mai tarziu, avea sa-i devina stapan. In decembrie 2000, la scurt timp dupa alegeri, Fructus-ul devenea proprietatea lui Basel Hamati. Moment in care statul si-a luat mana si gandurile de la Fructus-ul timisorean, uitand si de clauzele, negociabile de altfel, si netulburand apele cu nici o intrebare, in ciuda semnalelor de alarma trase de sindicalisti in fata autoritatilor. Tacerea a fost mentinuta si de Politie si de Ministerul Agriculturii pana in momentul in care nu a mai existat riscul ca statul sa-si ia inapoi intreprinderea, in eventualitatea in care s-ar fi fost dovedit ca nu a fost respectata vreo clauza din contractul de privatizare. De ce abia in 2005 s-a ridicat valul de pe afacere, iar magistratii de la Tribunalul Timis si-au aplecat privirea spre dosarul controversatei privatizari este o intrebare retorica... Cert este c
