Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reformele şi economia - miza legislativelor din Olanda

Publicat in Adevarul, joi 23 noiembrie 2006 ·

Balkenende i-a avertizat pe alegători că o primăvară cu rivalul său de stânga Wouter Bos înseamnă o toamnă mohorâtă Aproximativ 12 milioane de olandezi au fost chemaţi, ieri, la urne pentru a alege 150 de deputaţi, scrutin în care premierul în exerciţiu, creştin-democratul Jan Peter Balkenende, era considerat favorit, scrie AFP. În cursa electorală s-au înscris 24 de partide, dar următorul guvern va fi format dintr-o coaliţie de cel puţin două sau trei formaţiuni, susţin analiştii. Premierul este desemnat, de obicei, din rândul partidului care obţine cele mai multe voturi în alegeri. Au fost cazuri când cel mai mare partid politic a fost îndepărtat de la guvernare, după ce mai multe formaţiuni rivale de mici dimensiuni au format o coaliţie. Principalii actori ai competiţiei pentru scaunul de premier sunt creştin-democratul Jan Peter Balkenende şi Wouter Bos, liderul Partidului Muncii. Campania electorală a fost extrem de disputată şi a readus în actualitate abuzurile militarilor olandezi în Irak, dar şi problema vălului islamic. Ultimele sondaje arătau că cele mai mari şanse le are Partidul Creştin Democrat al premierului Jan Peter Balkenende. Olanda trece printr-o perioadă de instabilitate fără precedent încă din iunie, după căderea guvernului de coaliţie de centru-dreapta. Înaintea scrutinului, majoritatea alegătorilor erau indecişi. Măsurile luate de Balkenende au adus mai mulţi bani la buget, iar pentru olandezi se anunţă un viitor mai optimist. Premierul Balkenende a tras partidul în sus, prin imaginea sa de politician autentic, sincer şi mult mai direct decât rivalii săi. El a avertizat electoratul că o primăvară de stânga înseamnă o toamnă mohorâtă, făcând aluzie la promisiunile de primăvară ale rivalului său social-democrat. Wouter Bos, fost manager al companiei Shell la Bucureşti Wouter Bos l-a acuzat pe Balkenende că toate succesele sale economice au fos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum 35 minute
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 33 minute
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 7 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 10 minute
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 4 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

22°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°