Potrivit unui sondaj realizat de Grupul de Studii Sociale 2000, în perioada 15-20 noiembrie, în topul încrederii acordate personalităţilor politice domină în continuare Traian Băsescu, cu o Potrivit unui sondaj realizat de Grupul de Studii Sociale 2000, în perioada 15-20 noiembrie, în topul încrederii acordate personalităţilor politice domină în continuare Traian Băsescu, cu o cotă de încredere de 49%, cu trei procente mai mult faţă de luna octombrie şi cu 8 la sută mai mult decât în luna iulie, dar totuşi sub cota de 52% din ianuarie 2006. Pe locul doi se află Theodor Stolojan, cu 29 de procente, cota sa de încredere scăzând cu 4 la sută în comparaţie cu luna octombrie, apropiindu-se de nivelul din luna iulie. Pe locul trei se situează Gigi Becali, care se bucură de încrederea a 28% din cei chestionaţi, cu 3% mai mult decât în octombrie şi cu 8 procente mai mult decât în iulie. Preşedintele PNG se întoarce astfel la nivelul maxim de încrede măsurat în aprilie. Premierul Tăriceanu se bucură de încrederea a 25 la sută din repondenţi. Tăriceanu a atins în noiembrie cel mai înalt nivel de încredere din întregul an, cu 4 procente mai mult decât în ianuarie şi cu 10 la sută mai mult decât în luna iulie. Mona Muscă este marea perdantă a încrederii din acest an, ea beneficiind de o cotă de 20%, cu 18 procente mai puţin decât avea în luna iulie, înainte să apară dosarul său la CNSAS. Alianţa, pe primul loc Cercetarea arată că, în cazul organizării de alegeri parlamentare, Alianţa Dreptate şi Adevăr ar obţine 45,9 la sută, ceea ce ar situa-o pe primul loc. PSD ar primit 23,4 procente, iar pe locul trei s-ar afla PRM, cu 11,8 la sută. Peste pragul electoral s-ar afla PNG (6,8%) şi UDMR (5,6%). Partidul Conservator şi Partidul Iniţiativa Naţională nu ar reuşi să intre în parlament, ele beneficiind doar de 4,1%, respectiv 2 la sută. Cea mai bună perioadă pentru PSD, su