Bucuria publica nu va fi, probabil, una manifesta pe 1 ianuarie 2007 - data aderarii Romaniei la UE. Medicatia prescrisa tarii s-a dovedit una amara, iar morbul comunist este inca departe de a fi eradicat. Se va trezi Romania eventual drept la bordul unui Titanic european, decis sa ia cursul unor ape pline de ghetari plutitori? Economia unei mari parti a "Euroland" stagneaza, iar semne de redresare nu se prea intrezaresc. Agricultura ramane sacul fara fund ce inghite imense subventii ale UE, pe cand domeniul cercetarii si al pionieratului in vederea dezvoltarii unor noi ramuri si viziuni industriale ramane Cenusareasa comunitara. In special Franta si Germania au adoptat, recent, masuri protectioniste dispretuitoare la adresa spiritului pietei unice. Peisajul demografic se prezinta la fel de sumbru. Spre deosebire de vremurile de glorie ale statelor nationale, UE nu dispune, in prezent, nici de prestigiul si nici de credibilitatea necesara persuasiunii paturii mijlocii in vederea cresterii natalitatii. Astfel, natalitatea continua sa scada, in timp ce cresterea populatiei se datoreaza doar imigrantilor sositi de pretutindeni, dintre care multi au loialitati religioase greu adaptabile valorilor unei Europe seculare sau semicrestine. Aspectul cel mai dureros il reprezinta insa dependenta energetica a UE fata de un stat manifest lipsit de bunavointa. Rusia nu s-a sinchisit a-si masca in vreun fel intentia transformarii gazului autohton intr-o veritabila arma politica. Un fost agent secret domina politica tarii sale, dispunand de o ampla strategie in vederea mentinerii puterii atat acasa, cat si peste hotare, pe cand liderii europeni nu au dovedit defel ca i-ar putea tine piept. Taciturnul Putin va fi fiert in sinea sa in anii de dupa 1989, cand predecesorii sai faceau o serie de concesii remarcabile Occidentului: reunificarea Germaniei, admiterea celor mai multe state