Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viceprimarul Tilea: "La Luciana mi-a placut ca o chema ca pe mine. Si am fost curiosi daca Lucian plus Luciana da un numar mare sau iese un numar mic acolo"

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 25 noiembrie 2006 ·

Reporter: Sarcina mea este ingrata. Nici nu stiu cum sa te intreb.

Tilea: Stiu, ai primit mai multe scrisori pe adresa redactiei, in care lumea intreba daca este adevarat ca sint mare crai. Ei bine, cu riscul de a te dezamagi, iti zic ca nu sint. De fapt, ca sa nu fiu inteles gresit, iti zic ca nu sint mai mare ca altii. Nu stiu ce tot ii intereseaza pe unii viata mea particulara! Stiu ca sint persoana publica, dar nu cred ca lumea doarme mai bine noaptea daca afla cu cine si pe unde anume umbla Tilea, adica eu. Am mai spus-o: eu sint cu Ana Harapescu, pe care o si salut pe aceasta cale. Ii transmit sa ma astepte diseara, chiar daca o sa intirzii un pic. Asta este, munca la viceprimarie presupune multe sacrificii!

Reporter: Esti cu Ana sau esti si cu Ana?

Tilea. Nu, sint cu Ana. Sincer, nici nu am timp sa umblu cu alte femei, pentru ca serviciul pe care il am imi ocupa tot timpul. Sint si stresat de multe ori, iar asta este un mare handicap. Trebuie sa fii Superman ca sa faci fata pe mai multe fronturi, ca sa zic asa.

Reporter: Sa le luam in ordine. Cum a fost cu Monica?

Tilea: Vezi ca esti gresit informat! Deci mai intii a fost Luciana, nu Monica. Cu Luciana a fost alta treaba, dar in linii mari aceeasi. Nu stiu, la ea mi-a placut ca o chema ca pe mine, desigur ma refer la numele in varianta feminina. Am vrut sa vad ce se intimpla daca facem adunarea intre Lucian si Luciana. Concret, amindoi am fost curiosi sa aflam daca Lucian plus Luciana da un numar mare sau un numar mic acolo.

Reporter: Si cum a iesit?

Tilea: Pai, dupa ce ne-am adunat de citeva ori, asta ca sa fim siguri ca nu gresim la calcule, am constatat ca a iesit un numar mic. Aproape nesemnificativ. Si am renuntat sa ne mai adunam. Prin metoda reducerii la absurd, am incercat sa adunam toate aceste numere mici, sa vedem daca ne i

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 2 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 24 minute
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Explozie la Botoşani Trei victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman, internate la secţia de terapie intensivă

Ziua Constanta acum 24 minute
Trei persoane, victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt internate la secţia de terapie intensivă de la Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi şi au nevoie de intervenţii c

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum o ora
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum o ora
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

USR: BEC a decis vineri seara că pot fi buletine suplimentare de vot şi că pot fi transportate buletine între secţii chiar în ziua alegerilor / Drulă: BEC a consfinţit turismul electoral cu mâna lui Predoiu

G4Media acum 21 minute
Reprezentanții USR acuză, într-un comunicat, că vineri seara, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor, Biroul Electoral Central (BEC) a deschis tiparniţa de buletine de vot suplimentare chiar în ziua alegerilor. BEC a adoptat, cu majo

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum 37 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 2 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum o ora
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Vremea

București
acum

29°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

28°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°