Daca n-ar fi tragic, ar fi ridicol.
Un profesor de filosofie din Buzau, Emil Moise, care are nevoie de apartenenta la o organizatie ("Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta") pentru a fi sigur de libertatea sa de a alege, si-a dat seama ca prezenta icoanelor pe peretii salilor de clasa limiteaza dreptul copiilor de a gandi liber, ba mai mult decat atat, ii discrimineaza pe copiii de alte religii. Drept care, pentru a-i salva de la discriminare pe miile de copii din Buzau, care nu sunt ortodocsi, a apelat la Consiliul pentru Combaterea Discriminarii. Si ce sa vezi? Consiliul, reprezentat de un domn pe nume Csaba, a recomandat in sistem de urgenta Ministerului Invatamantului eliminarea icoanelor de pe pereti. Un nebun (sau in "rol" de nebun) arunca o piatra, iar zece intelepti se chinuie s-o scoata. Ministerul a pasat problema Parlamentului.
Toata aceasta tevatura ar putea parea ridicola. Romania nu este o tara ca Franta sau Germania, care sa aiba minoritati religioase ai caror membri sa se numere cu milioanele, nu este o tara care sa fi avut vreodata conflicte inter-religioase. N-ati auzit vreodata ca vreun musulman sa se fi plans ca ar fi fost "discriminat" pe motive religioase, desi Romania este o tara fundamental crestina. A vorbi despre discriminare cand e vorba despre o icoana agatata de peretele clasei, in locul unde inainte era portretul lui Ceausescu, ar putea parea, asadar, ridicol.
Daca insa privim lucrurile din perspectiva faptului ca traversam timpuri in care asistam la disolutia oricaror valori, la pierderea identitatii, a traditiilor, a coordonatelor noastre culturale si sufletesti, atunci lucrurile nu mai par ridicole, ci tragice. Odata cu disparitia icoanelor de pe peretii unei clase, nu dispare un semn neaparat religios, ci un semn a ceea ce suntem. Din aceasta perspectiva, framantarile interioare ale profesorului din Buza
