Le vedem pozele în paginile revistelor glossy. Prezenţa lor este nelipsită în talk-show-urile şi emisiunile de divertisment ale televiziunilor. Toată lumea ştie cum se îmbracă, ce mănâncă, unde îşi petrec serile, la ce magazin cumpără hrană pentru pisici, cu cine trăiesc şi cu cine îşi înşală partenerul/ partenera mai mult sau mai puţin oficial(ă). Sunt admiraţi şi invidiaţi, salutaţi de necunoscuţi, sufocaţi de admiratoare, abordaţi de cerşetori şi urmăriţi cu obstinaţie de paparazzi. În politică, în sport, în muzică, în industria de divertisment, ei sunt învingătorii, vedetele care dau culoare şi nerv interminabilei noastre tranziţii spre nu se ştie ce. Simpla rostire a unor nume dă semnalul că distracţia poate începe: Traian Băsescu, Adrian Năstase, Ludovic Orban, Crin Antonescu, Gigi Becali, Norica Nicolai, Marian Vanghelie, Corneliu Vadim Tudor, Dumitru Dragomir, Oana Zăvoranu, Adriana Bahmuţeanu, Irinel Columbeanu, Vasile Turcu, Adrian Mititelu, Gheorghe Ştefan, Claudiu Răducanu, Teodor Atanasiu, Florin Călinescu. Voluntar sau involuntar, toţi aceştia reuşesc să stârnească hohote de râs la aproape fiecare apariţie publică. Dintr-un motiv sau altul, replicile lor s-au clasicizat, fac parte din inestimabilul patrimoniu al tranziţiei, au devenit componente de bază ale memoriei noastre (a)culturale.

După savurosul său Ghid al nesimţitului în care a descris in extenso feţele şi modalităţile de exprimare ale mitocăniei anonime în anii tranziţiei, Radu Paraschivescu întregeşte tabloul cu o inestimabilă colecţie de perle din lumea celor care prea des cuvântă în presa scrisă şi audiovizualul vremii noastre. Aproape toţi am auzit sau am citit în ziare replicile halucinante rostite de oamenii zilei. Unii au râs cu poftă, alţii şi-au făcut o cruce mare, cu toţii le-am comentat în familie sau cu prietenii. Apoi, cu siguranţă, ne-am văzut de ale noastre şi le-am