Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pregătiri pentru reluarea campionatului

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 4 decembrie 2006 ·

Handbalistele de la Rulmentul, câte au mai rămas în pregătirea antrenoarei Mariana Târcă, s-au deplasat la Galaţi, unde au susţinut două meciuri test în compania Oţelului. Victorioase în ambele partide cu 31-23 şi 28-14, jucătoarele de la poalele Tâmpei au arătat o cu totul altă faţă. „Se vede o altă faţă a echipei. Apărarea funcţionează foarte bine. Ceea ce mă bucură cel mai mult este dorinţa fetelor şi interesul pentru tratarea apărării. Accentul pe care l-am pus pe pregătirea fizică ne-a făcut să revenim la jocul rapid pe care l-am avut la contraatacurile fulgerătoare”, ne spunea Mariana Târcă la revenirea în Braşov. Din lotul care se află în pregătire la Braşov au lipsit Simona Spiridon, aflată în lotul Austriei, Mukhina şi Makarenko în lotul Ucrainei, Ylmaz şi Yaman în lotul Turciei şi Cristina Neagu în lotul României. Au mai lipsit Răceală, aflată încă în recuperare după operaţia la genunchi, şi Cristina Niculae, care a suferit o disjuncţie la umăr la un contact cu Damian la un antrenament. Duminica viitoare, se reia şi campionatul cu disputarea ultimelor trei etape. În prima (10 decembrie) Rulmentul va susţine pe teren propriu meciul cu Astral Poşta Câlnău, urmând ca pe 17 decembrie să se deplaseze la Deva, pentru duelul cu Cetate. Pentru că din nou sala braşoveană va fi ocupată cu activităţi din afara sportului (oare când se va lua taurul de coarne şi sala să fie a sportului?) echipa se va pregăti eventual la Sibiu, iar meciul din ultima etapă cu Baia Mare din 20 decembrie se va juca o zi mai devreme, pe 19 decembrie, deoarece pe 20-21 decembrie în sală va avea loc un „spectacol” de Crăciun (!!!).

Pregătirile se intensifică în vederea primului meci de la Copenhaga din „Cupa IHF”, ce va avea loc pe 6 ianuarie. Mariana Târcă a ajuns în posesia unei casete cu jocul formaţiei daneze când a învins puternica formaţie Viborg, cu sprijinul Cristinei Vărzaru. Ha

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 56 minute
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 3 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 38 minute
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 4 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 2 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum o ora
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 3 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 7 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

20°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°