Lucian Postu Amu, cica damult, mai da damult... pa cand ministrul trebilor din - afara era si mai june ca acu`, si purta coada, ca semn al descalecatului din Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist... in vremea aceea, vra sa zica, ajunsese in targul Iesilor un ciobanas mustecios, pe numele lui Chetronel Dulcegiuc. Nu prost, dar cam din topor, baietanul plecase din sat cu un gand: s-ajunga si el sa poarte surtuc, palarie si incaltari de sef. Cum auzise ca oamenii mari intra in istorie, Chetruta al nostru a intrat si el la Istorie, chitind mai `nainte soclul lui Xenopol, ca model pentru cel viitor, dulcegiucian.
In vremea aceea, printre bravii studenti de la Istorie erea la mare moda cameasa verde (sau neagra, dupa gust), precum si diagonala de chele lustruita, prinsa frumos de centironul stramosesc, mostenit din vremea legiunilor ucigatoare de strabuni barbosi ai natiei romane. Cum dadu cu ochii de-o asa minunatie, Chetruta pe data se involbura, si-o vana incepu sa ii palpite, ca la Plevna. Drept pentru care imbraca si el surtucul mortii si le jura pieire ne-crestinilor, si mai cu seama jidanilor. Nu fara temei, caci numai el stia ce patise din cauza unui berbec parsiv, care-l trantea intr-una pe imas, izbindu-l pe la spate, s-apoi o zbughea tot intr-o behaitura, batjocorindu-l pe ghetul Chetruta si aducandu-l la aman.
Dac-ar fi fost numai atata, era cum mai era. Decat ca aratania de berbec nici macar nu parea una de-a noastra, stramoseasca, sfidand pe toata lumea cu blana-i roscatica, pistruile impertinente si o privire plina de tupeu. Ba chiar Chetruta ar fi putut depune marturie ca obraznicatura avea si o deosebire intima de restul berbecilor, numai ca n-ar fi vrut sa isi asume examenul anatomic pe care i-l facuse, prin somn, insolentului patruped.
Culmea era insa alta. Dupa ce ca-l ataca pe Chetruta si sfida pe toata lumea
