Oeroare curenta este atribuirea exclusiva de calitati pozitive ori negative in aprecierea unor personaje istorice sau a semenilor de rand. A fost ori este, se spune, fie om bun, fie cu totul rau. Raufacatorul este reprezentat indeobste ca o bruta, cu inteligenta redusa si orizont limitat de cultura. Dimpotriva, un intelectual de succes este cultivat ca model de cinste si spirit echilibrat. In realitate, haruri innascute precum inteligenta ridicata, curajul si vointa puternica pot servi faptelor bune si deopotriva acelora care produc suferinta si nedreptate.

Pe vremea cand Stalin era la putere, supusii sai il venerau ca pe un zeu. Dupa 1956 a devenit insa o intruchipare a diavolului si sursa a tot ce era criticabil in regimul comunist. A trebuit sa treaca ani buni de la dezmembrarea Uniunii Sovietice - superputerea creata sub domnia lui - , sa se deschida arhivele, iar istoricii sa se detaseze de inhibitiile stereotipurilor si prejudecatilor ca despre personalitatea lui Stalin si reactiile de putere din epoca lui sa se scrie pe temeiul unor aprecieri pertinente. Cert este ca din cele relatate de ultimii sai biografi (Montefiore, Volkogonov, Radzinsky, Marcou), sangerosul "tar rosu" a fost unul dintre cei mai dotati indivizi cu spirit organizatoric, putere de munca, flexibilitate a inteligentei, capacitate de sinteza si abstractizare a gandirii. Citea mult si din diverse domenii, isi construia discursurile in stilul predicilor preotesti si-i folosea pe oameni dupa trebuintele sale.

Pentru aceia care i-au fost contemporani si ucenici in arta puterii, o intalnire cu Stalin era un eveniment capital. L-am cunoscut cu cativa ani inaintea mortii sale pe Paul Sfetcu, fostul sef de cabinet al lui Gheorghiu-Dej, si i-am pregatit amintirile pentru tipar ("13 ani in anticamera lui Dej", Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2000). Din relatarile sale am intel