Am observat, cu oarece stupoare, fireste, faptul ca "asistatii" nostri social nu sint nici pe departe niste "fragili" ori "handicapati" coplesiti de voracitatea unei lumi in continua expansiune. Dimpotriva. Revista Romania literara obisnuieste sa-mi transmita prin posta - cu promptitudine exemplara, rar intilnita astazi la publicatiile de cultura - sume fixe de bani ce reprezinta contravaloarea colaborarilor mele in paginile sale. Intrucit, pe fondul anemizarii peisajului publicistic literar de la noi, in ultimii doi ani, am scris destul de frecvent pentru revista cea mai importanta a USR-ului, prezenta mea la oficiul postal de care apartin a devenit suficient de insistenta. Faptul in sine n-ar merita prea multa atentie. In fond, nu fac decit sa traversez vreo trei strazi si sa evit o zona pietonala confuza unde, se pare, s-au unit doua haite de ciini vagabonzi, intemeind un mic regat. Experienta propriu-zisa de la ghiseul asa-zicind "financiar" al oficiului mi-a prilejuit, insa, de-a lungul timpului, un numar de revelatii care sint, macar din punctul meu de vedere, interesante.
Din ratiuni mai curind obscure (nu cred ca ideea "concentrarii" tuturor banilor dintr-un oficiu postal la un singur ghiseu, pentru o gestionare mai "sigura", reprezinta o scuza plauzibila!), alocatiile pentru copii, ajutorul social, indemnizatia de crestere a copilului, valuta venita in tara prin Western Union si pensiile se achita in acelasi loc. Tot aici, se intelege, trebuie sa se prezinte (cu buletinul si avizul!) si bietul receptor de mandat postal, adica, intre altii, sussemnatul. Cozile sint intotdeauna enorme si au lentoarea monologurilor "filizofante" shakespeariene. De fapt, invocarea Marelui Will nu e deloc gratuita in contextul dat. Vazute de sus, sirurile indefinite de oameni asteptind, intr-o tensiune patetica, inhatarea bancnotelor albastre de la ghiseu si dosirea lor agit