Ideea infiintarii in Timisoara a unei noi locatii pentru shopping si loisir (aliniindu-ne trendului, am renuntat la invechitele sintagme “la cumparaturi” si “petrecere a timpului liber”) este binevenita intr-un oras aflat in plina expansiune. Dar cand se darama o cladire monument istoric si arhitectural veche de 100 - 200 - 300 de ani, pentru ca in locul ei sa fie ridicat un centru comercial, deja te intrebi daca, renuntand si impingand sub senilele buldozerelor o parte din identitatea noastra, reprezentata de aceste mostre de istorie, nu avem o mare problema. O problema de identitate. Iar Timisoara se confrunta deja cu aceasta problema.
Abatorul este doar una dintre redutele cetatii care merita lupta si uzura duse pentru cucerire. Un obiectiv foarte vast, amplasat intr-o zona centrala, adica, intr-un vad comercial foarte bun, cu o valoare de piata imensa. Daca soarta Abatorului a fost deja pecetluita, alte cladiri din patrimoniul istoric al orasului isi asteapta sentinta. Daca, prin absurd, cei care dau unda verde la distrugerea cladirilor si monumentelor istorice ale Timisoarei uita ca in vechea cetate mai sunt si alte obiective a caror vanzare ar impaca multa lume - mai putin cetateanul de rand si naivul care admira astfel de bijuterii arhitectonice - le reamintim ca au inca de unde alege. De exemplu, pornind din zona 0 a urbei, pot scoate la mezat Castelul Huniade, Opera, Politehnica, Primaria, Bastionul, Casa Mercy, Palatul Baroc, Palatul Dicasterial, Prefectura etc. etc. Ce mai conteaza sutele de ani pe care le-au dus in spate fara sa se prabuseasca, unicitatea arhitecturala a multora dintre ele? Ce ne trebuie dovezi incontestabile ale istoriei cetatii? O cunoastem, spun unii probabil, iar pentru urmasi o putem pune pe hartie. Sau pe suport multimedia ori o masuram in megabiti, ca hartia se demodeaza. Mai importante, dupa scala de valori a acestor oameni,