Municipalitatea a demarat ieri seria de intalniri intre oficialitati ale administratiilor oraselor infratite cu municipiul Iasi. Seminarul international, desi a strans aproximativ 70 de invitati din tara si strainatate, nu a beneficiat de participarea nici unui primar din orasele prietene ale municipiului. Nici macar primarul Gheorghe Nichita nu a participat la dezbateri, fiind multumit doar sa deschida manifestarea. In schimb, astazi va apare la Iasi primul primar, cel al orasului Veliko Tarnovo din Bulgaria. Rumen Rasev, edilul bulgar, va veni la Iasi pentru a semna, alaturi de Nichita, Acordul de Infratire intre cele doua orase. Ieri, in prima zi a seminarului, specialisti din diverse primarii din tara, Italia sau Franta au discutat ieri despre politicile de dezvoltare a orasului in contextul marii familii europene. Reprezentanti ai primariilor din Poitiers (Franta), Sant` Oreste si Forano (Italia) sau Timisoara au prezentat participantilor modele de parteneriat public - privat si de cooperari intre orase infratite. Pana in jurul orei 17.30, invitatii Palatului Roznovanu au mai abordat subiectul participarii cetatenilor la deciziile din administratie si mai ales despre modalitatile organizatorice necesare apropierii administratiei de locuitorii orasului.
Municipalitatea a demarat ieri seria de intalniri intre oficialitati ale administratiilor oraselor infratite cu municipiul Iasi. Seminarul international, desi a strans aproximativ 70 de invitati din tara si strainatate, nu a beneficiat de participarea nici unui primar din orasele prietene ale municipiului. Nici macar primarul Gheorghe Nichita nu a participat la dezbateri, fiind multumit doar sa deschida manifestarea. In schimb, astazi va apare la Iasi primul primar, cel al orasului Veliko Tarnovo din Bulgaria. Rumen Rasev, edilul bulgar, va veni la Iasi pentru a semna, alaturi de Nichita, Acordul