Alexandru Dobrescu Fiecare dintre noi are o scara interioara, pe treptele careia asaza, in ordinea insemnatatii, problemele imediate si de perspectiva. Dar intotdeauna exista cineva care pare a nu avea grija mai mare decat sa ne strice aceasta ierarhie, asezand in varful ei chestiuni ce sunt, din punctul nostru de vedere, indiferente. Noi, de pilda, unde suntem atat de saraci, punem in planul intai greaua tema a vietii de fiecare zi, iar in imediata ei vecinatate - generalizata coruptie, devenita un soi de marca nationala. Daca ne uitam insa la televizor sau citim gazetele, atunci bagam de seama ca ceea ce ne doare nu prea exista, ca - de fapt - nu suntem altceva decat niste ipohondri, plangaciosi din obisnuita, si ca durerile reale ale momentului sunt cu totul altele. Bunaoara, certurile dintre partidele la putere pentru niste scaune ramase vacante.
Acest permanent efort de substituire a chestiunilor serioase cu fleacuri nu este atributul exclusiv al politicienilor, ci se regaseste, in grade si forme diferite, pretutindeni. Omul care se adreseaza organelor administrative pentru rezolvarea unei incurcaturi afla ca necazul sau n-are nici o insemnatate dinaintea inaltelor exigente birocratice, dupa cum, de se duce in instanta, descopera indata cat de usor poate forma sa bata fondul.
Deschizi cutare revista culturala cu gand sa afli ce carti insemnate au mai aparut, ce idei s-au mai lansat. Si, pe doua pagini mari, te intampina comentariile despre un recent roman, socotit - sub raport ideatic si literar - marea izbanda a prozei postbelice. Incitat de asemenea aprecieri, cumperi romanul cu pricina si te apuci sa-l citesti. O pagina, doua, trei, dupa care te lasi pagubas si-l pui deoparte. N-ai ajuns sa descoperi vreo idee, fiindca ti s-au impotrivit vitejeste frazele fara cap si coada. Afli, din alta revista, ca nu stiu care critic a tiparit un
