Franta si Germania si-au unit fortele pentru a bloca planul radical de restructurare a pietei energetice elaborat de autoritatile europene, impiedicand astfel divizarea celor mai mari companii de profil din spatiul UE, relateaza Financial Times.
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a fost informat ca Parisul si Berlinul nu vor accepta diviziarea fortata a unor grupuri energetice precum E.ON si RWE (din Germania) ori EdF si GdF (din Franta).
Drept urmare, o echipa coordonata de Barroso pregateste o noua propunere, mai putin severa, care urmeaza sa fie publicata in luna ianuarie, in vederea deschiderii pietei energetice europene, dar specialistii se arata in continuare hotarati sa prezinte masuri pentru intensificarea concurentei in acest sector.
Pe de alta parte, comisarul european pentru concurenta, Neelie Kroes, a aratat ca prioritatea absoluta trebuie sa fie separarea companiilor care desfasoara activitati in sectorul furnizarii de energie de unitatile care opereaza retelele de infrastructura energetica.
"Trebuie sa existe o solutie structurala care sa conduca la separarea definitiva a operatiunilor de transport energetic de activitatile de generare si alimentare cu energie", a afirmat oficialul european in luna octombrie.
Reprezentantii Comisiei Europene au afirmat ca Barroso considera ca impartirea drepturilor de proprietate asupra diferitelor operatiuni din sectorul energetic la nivelul companiilor nationale de profil nu este acceptabila din punct de vedere politic, in conditiile mentinerii opozitiei franco-germane, in spatele carora s-ar putea ascunde si alte tari.
Potrivit noului plan pentru sectorul energetic, realizat de Barroso, impreuna cu comisarul european pentru Energie, Andris Piebalgs, companiile isi pot pastra dreptul de proprietate asupra retelelor de alimentare c