Ani de zile "m-am razboit" mai mult sau mai putin amical cu interlocutori romani si occidentali, altfel oameni de buna-credinta cu oarece cultura politica pe tema "democratiei originale" din Romania postdecembrista. Obiectul disputei era si ramane daca implementarea noului sistem institutional din Romania, fie el si monitorizat de occidentali, reprezinta cu adevarat o conditie nu numai necesara, dar si suficienta pentru instaurarea democratiei. Pentru unii dintre interlocutori, fie doar si asigurarea cadrului de desfasurare a alegerilor libere reprezenta deja o piatra de hotar. Mai sceptic prin experienta locului si cunoasterea mecanismelor de culise ale fostului regim totalitar am adus in discutie argumentul conform caruia istoria a demonstrat indubitabil ca nici o clasa politica sau grup de interese aflat in vaful piramidei nu a parasit de buna voie carma puterii. Cand inlaturarea acestora s-a produs prin forta, violenta sau ambele combinate, actul politic s-a numit revolutie, lovitura de stat s.a.m.d. Pentru romani, aceasta a fost si trebuie sa ramana intrebarea fundamentala in legatura cu ceea ce s-a petrecut in decembrie 1989: a parasit fosta clasa politica, respectiv fosta nomenclatura de partid, carma puterii din Romania? Daca raspunsul este evident negativ, atunci urmatoarea intrebare fireasca ce se pune este ce s-a intamplat cu aceasta clasa politica, daca si-a perpetuat ilegitim controlul asupra sistemului politic si prin extensie asupra societatii romanesti. Reciclarea ideologica peste noapte de la pozitia de promotori si implementatori ai regimului totalitar de tip dictatorial comunist la cea de suporteri neconditionati ai sistemului democratiei occidentale este nu un paradox de proportii istorice, ci este pur si simplu o farsa de dimensiuni epopeice. Umbrela folosita de fosta clasa politica pentru a-si demonstra bunele intentii si a-si castiga in acelasi