Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 440 de legi noi vor intra simultan in vigoare

Publicat in Romania Libera, luni 11 decembrie 2006 ·

Prima zi a Romaniei in UE va aduce nu numai veselie generala, ci si un prim soc legislativ, constand in intrarea simultana in vigoare a peste 440 de acte normative sau parti de legi noi. Unele dintre acestea traduc in legislatia romaneasca prevederi europene, altele sunt diverse strategii si programe adoptate de Parlament, care contin masuri cu scadenta in momentul integrarii. In fine, alte hotarari si ordonante, cu implicatii financiare si de disciplinare a comerciantilor, au fost pasate de Guvern din anii anteriori pentru 2007, pe considerentul ca fie nu aveam bani in buget, fie ca nu eram inca pregatiti pentru schimbari majore. Ploua cu banii promisi anii trecuti Inca din prima zi a integrarii europene, unele categorii sociale vor avea venituri in plus, dar numai in lei noi, deoarece vechea moneda isi va pierde puterea circulatorie. Soldele militarilor profesionisti vor creste substantial ca urmare a majorarii coeficientilor de ierarhizare sectoriala (legal, executarea serviciului militar obligatoriu se suspenda tot de la aceasta data), iar pensionarii artisti sau creatori vor primi pensii mai mari cu 50%. Vor avea salarii mai mari medicii, asistentele si directorii cu functii de conducere din spitale, iar angajatii penitenciarelor vor beneficia de salarii de merit si de sporuri de fidelitate. Statul va acorda o prima de 200 de euro tinerilor casatoriti cu resedinta in Romania, indiferent daca acestia sunt cetateni romani sau nu. Profesorii vor beneficia si ei de un ajutor financiar de 100 de euro, in vederea achizitionarii de carti sau de programe educationale pe suport electronic, necesare imbunatatirii calitatii activitatii didactice. Ei vor primi de la unitatile de invatamant unde lucreaza documentele necesare. Cercetatorii vor avea, la randul lor, mai multi bani, 20% din profitul institutelor fiind alocat prin lege cointeresarii personalului. Cuantumul i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 48 minute
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

COSR, CS Dinamo şi ANS, omagii pentru Dan Grecu: "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea

News.ro acum 3 ore
Dan Grecu, "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic şi european. Creatorul marilor succese ale gimnasticii masculine româneşti din anii 1988-2004 a plecat dintre noi azi noapte,

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 2 ore
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum o ora
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

LIVE ORA 13:00 Naționala României își află astăzi adversarii din preliminariile CM 2026! „Tricolorii” pot întâlni din nou Kosovo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 va avea loc la Zurich, vineri, 13 decembrie, începând cu ora 13:00 și

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 22 minute
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Grindeanu: Dorinţa mea nu este neapărat de a continua la Ministerul Transporturilor/ Nu pot să vă spun dacă Ministerul Transporturilor va merge la PSD sau la PNL sau la UDMR

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că dorinţa sa nu este ”neapărat” să continue ca ministru al Transporturilor în următorul Guvern şi a menţionat că în cadrul negocierilor purtate până în prezent nu s-a stabilit dacă acest minister

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa / Zelenski anunţă că au fost lansate 93 de rachete şi 200 de drone

News.ro acum o ora
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. Ulterior, preşedintele Volodimir Zelenski a precizat că au fost tra

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 3 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Vremea

București
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°