Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lukoil face profit doar din benzinării

Publicat in Adevarul, miercuri 13 decembrie 2006 ·

Rafinăria Petrotel va încheia şi anul acesta pe pierderi După ce în 2001 avea circa 20 de benzinării, Lukoil România operează acum 300 de staţii de carburanţi, fiind poate cea mai spectaculoasă evoluţie pe acest segment. Însă nimic nu este întâmplător. Dezvoltarea reţelei de distribuţie la nivel naţional a devenit cheia de succes pentru afacerile Lukoil în România, în condiţiile în care exporturile de carburaţi nu sunt eficiente. Grupul rus Lukoil a intrat în România în urmă cu opt ani, prin achiziţia, contra sumei de 53 milioane dolari, a rafinăriei Petrotel Ploieşti, deţinută de fostul Fond al Proprietăţii de Stat. Cu o capacitate de rafinare de 2,4 milioane tone ţiţei, aceasta este una dintre cele mai importante rafinării din România. Lukoil mai deţine în România o reţea de 300 de benzinării, operate de compania Lukoil România (fostă Lukoil Downstream), fiind al treilea jucător pe segmentul downstream, după Petrom şi Rompetrol. Din 1998 şi până acum, Lukoil a investit în România circa 550 milioane dolari, din care aproximativ 270 de milioane în distribuţie, a declarat ieri, la o conferinţă de presă, directorul general al Lukoil România, Constantin Tampiza. Pe de altă parte, 2005 a fost primul an în care s-a realizat un câştig pentru Lukoil în România, şi doar din activitatea de distribuţie a carburanţilor, rafinăria Petrotel încheind anul trecut cu pierderi de 123,45 milioane lei (peste 42,4 milioane dolari). Cifră de afaceri de 1,5 miliarde de dolari în 2006 "Anul trecut, Lukoil România a obţinut un profit net de 1,5 milioane dolari, însă anul acesta ne aşteptăm la un rezultat net de 12 milioane dolari", a spus Tampiza. De asemenea, pentru anul acesta, compania se aşteapă la venituri operaţionale de 55 milioane dolari şi o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de dolari. De cealaltă parte, rafinăria Petrotel a realizat la nouă luni venituri operaţionale de 24 mili

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°