Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diaconescu îşi face sărbătorile la Bucureşti

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 14 decembrie 2006 ·

După doi ani în care a fost obligat să stea în Braşov, principalul suspect al crimei din farmacie, Alexandru Diaconescu, va pleca la Bucureşti. Magistraţii Tribunalului Braşov au decis, ieri, că inculpatul poate să îşi petreacă Crăciunul şi Revelionul în Capitală. Judecătorul a aprobat, astfel, cererea formulată de Diaconescu la termenul de ieri. În aceste condiţii, inculpatul va putea pleca din Braşov pe data de 23 decembrie, dar va trebui să se întoarcă pe 2 ianuarie 2007.

Pe 24 ianuarie 2007 – pledoariile finale

În ceea ce priveşte judecata pe fond a cauzei, instanţa a acordat un nou termen de judecată pentru sfârşitul lunii ianuarie. Şi asta după ce rezultatul expertizei urmei de pantof din farmacie ce trebuia efectuată la Bucureşti nu a ajuns încă la Braşov. Judecătorul a subliniat faptul că are informaţii că raportul specialiştilor va ajunge în scurt timp la dosarul cauzei şi că la următoarea şedinţă de judecată nu va mai acorda un nou termen pentru studierea expertizei de către avocaţi. Aceştia din urmă vor fi obligaţi să citească raportul până pe 24 ianuarie, când a fost fixat următorul termen în proces. Judecătorul le-a pus în vedere avocaţilor să îşi pregătească şi pledoariile finale care vor fi susţinute la următorul termen. Cu alte cuvinte, instanţa a avertizat asupra faptului că procesul a intrat în linie dreaptă şi că verdictul va fi formulat în curând. „A fost foarte greu pentru mine în aceşti doi ani. Cât timp am fost arestat am sperat zi de zi că va veni cineva şi-mi va spune că pot pleca acasă pentru că a fost găsit vinovatul. S-au cheltuit foarte mulţi bani, iar familia mea a fost nevoită să se împrumute de sume enorme. Acum am cerut instanţei să pot pleca la Bucureşti să-mi petrec sărbătorile cu familia”, a spus Alexandru Diaconescu. După doi ani în care a fost obligat să stea în Braşov, principalul suspect al crimei din farmac

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 2 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 3 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 3 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 3 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 7 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 4 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°