Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa românească, pe locul 3 în Europa Centrală şi de Est

Publicat in Adevarul, vineri 15 decembrie 2006 ·

În primele 11 luni, piaţa românească de capital a luat faţa Poloniei, Ungariei, Cehiei şi Slovaciei Randamentele obţinute au plasat bursa din Bucureşti pe locul trei printre bursele din Europa Centrală şi de Est.

Astfel, cine ar fi investit în "blue-chips"-urile de pe piaţa rusă, ar fi obţinut, de la începutul lui 2006, un randament de 67,75%, în timp ce pe piaţa de capital de la Sofia ar fi avut un profit de 40,55%.

După ce piaţa românească de capital a făcut, o bună perioadă de timp, notă discordantă cu pieţele din ţările vecine, lucrurile încep să se aşeze. "Nu cred că bursa din România va continua să fie o excepţie, ţinând cont de faptul că, pe termene mai lungi, se observă o corelare tot mai strânsă cu pieţele din regiune", este de părere Răzvan Paşol, directorul general al Intercapital. În acelaşi timp, BVB se apropie de sfârşitul etapei de piaţă emergentă. "Bursa noastră a ajuns la un nivel la care preţurile acţiunilor reflectă corect valoarea acestora", spune Iulian Panait, preşedintele KTD Invest.

Excepţiile: Bulgaria şi Rusia

Bulgaria şi Rusia reprezintă excepţiile de la contextul regional, în timp ce restul ţărilor au ajuns deja la o oarecare maturitate a preţurilor, spun analiştii pieţei de capital. "La bursa din Sofia, creşterile sunt justificate de faptul că Bulgaria este mult subevaluată ca economie. La bursa din Moscova, creşterile reflectă aşteptările de profitabilitate ale companiilor ruseşti, majoritatea axate pe prelucrarea resurselor energetice, întrucât Rusia este o ţară foarte bogată în resurse naturale", explică Iulian Panait. În ceea ce priveşte evoluţia viitoare a bursei autohtone, preşedintele KTD este de părere că nu vor mai fi obţinute profituri foarte mari. "Nefiind o ţară cu resurse naturale foarte bogate, nu ne putem aştepta la creşteri foarte mari la Bursă. Majoritatea companiilor listate la BVB sunt din domeni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum o ora
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum o ora
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 4 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 5 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum o ora
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum o ora
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 8 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Turul Franței. Thymen Arensman a câștigat etapa a 14-a, prima sa victorie în Marea Buclă

Mediafax acum o ora
Ciclistul din Țările de Jos Thymen Arensman (Ineos Grenadiers) a câștigat sâmbătă seară cea de-a 14-a etapă din Turul Franței, după aproape cinci ore, rundă disputată între Pau și Luchon-Superbagnères, pe o distanță de 182.6 kilometri. Ciclistul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°