Daca e sfirsit de an, sintem la ora bilantului cu bataie revolutionara. Din toate incurajarile lansate subliminal prostimii interne si externe cu ocazia kaghebiadei din Decembrie 1989, una singura nu a reusit inca sa-si gaseasca un loc confortabil in logica evenimentelor: „Teroristii sint cu noi!“. Daca au fost cu noi, de ce nu ne-au fost prezentati ca niste eroi ai neamului? Iar daca au fost odiosii asasini ai unor forte potrivnice natiunii, de ce au fost lasati sa scape? De ce organele abilitate nici n-au incercat macar sa-i dibuie vreme de atitea cincinale slobode? Si totusi, teroristii sint responsabili de uciderea citorva sute de oameni, de distrugerea multor bunuri materiale (unele de patrimoniu) si crearea conditiilor care au facilitat chiuretarea societatii de germenii democratiei cel putin pentru eternitatea imediata.

Versiunile oficiale au evoluat de la o administratie la alta, in functie de rotirea unitatilor operative ale Securitatii, deghizate in exponate pentru export. Sub primul val de guvernare iliesciana, teroristii erau cetateni arabi, veniti la studii si prostii in patria ceausa. Nu se stie cum, au reusit sa se evapore. In paralel, o seama de ziare au dezvaluit cititorimii ciudate patrunderi de cetateni sovietici bine antrenati fizic pe teritoriul statului suveran, cu automobile Lada si treninguri (pina la urma, s-a dovedit ca erau simpli bisnitari basarabeni, tranzitind patria-mama spre Iugoslavia, sa cumpere blugi, cafea si guma de mestecat, pentru a implementa capitalismul salbatic dincolo de Prut). Ceva mai tirziu, cind autoritatile devenisera agasate de aceleasi intrebari, Ion Iliescu insusi a luat problema in gura, a molfait-o cu intelepciune de Oltenita si a scuipat-o la picioarele poporului cazut in admiratie: vor sti romanii ce-a fost cu teroristii cind vor afla si americanii cine l-a ucis pe Kennedy! Uneori, protocolul admite