Mai asteptati ceva de la el? Mai seamana cu sarbatorile de-altadata?
Tamara Buciuceanu -
"Il astept si astazi pe Mos Craciun, privind spre hornul prin care venea in anii copilariei mele, petrecuta, candva, in draga noastra Basarabie."
Craciunul, asa cum este el celebrat la Bucuresti si pe la televiziuni, nu mai are nici o legatura cu marea sarbatoare a Craciunului - asa cum se tinea in copilarie si chiar in urma cu cateva decenii. Mai ales "starea Craciunului" s-a pierdut. Din fericire, nu prea am timp sa colind magazinele si sa constat comercializarea, pana la ridicol, a lui Mos Craciun si a spiritului Craciunului! Si nici de televizor nu prea am timp. Si chiar daca am, ma uit la stiri... De altfel, de la un timp, Craciunul la romani incepe din toamna, pana sa-i vina vremea lumina lui s-a si stins...
Eu sunt nascuta la Tighina, in Basarabia. Acolo, in ciuda "imprejurarilor si a granitelor istorice", traditia era pastrata cu sfintenie. Noi, copiii, ne pregateam "tolbita", care era din postav fin, de lana alba, avea canafi, adica ciucuri mari si frumosi. Tolbita era pregatita anume pentru ca in ea sa incapa cat mai multe nuci si mere, si roscove primite la colindat. Fetitele purtau baticuri din casmir, foarte frumos colorate, baieteii aveau caciuli negre, de astrahan, tuguiate, purtau pantaloni albi de postav, jiletci brodate, tivite cu blanita alba, de miel... Copiii erau infofoliti cu fulare tricotate de mame si bunici, ca sa infrunte mai usor gerurile si viscolul de pe la noi... In Ajun, casa noastra era luminata ca intr-o feerie. Lumina din odai fugea afara, si razbatea pana departe, facand sa scanteieze zapada imaculata... In casa mirosea a cozonac proaspat scos din cuptor, pelincile Domnului iti lasau "gura apa".
"Pelincile" sunt o bunatate specifica Basarabiei, se fac din coca simpla, taiata in felii subtiri, iar intre ele