La sfarsit de an se fac clasamente cu ce a fost bun sau rau in toate cele 12 luni. Bilanturi. Pentru ca o sa tot cititi clasamente, pentru ultimul jurnal de cinefil din 2006 am ales sa descriu trei secvente legate de film, dar scoase din realitate, pe care le-am trait anul acesta si despre care n-am scris inca.
La sfarsit de an se fac clasamente cu ce a fost bun sau rau in toate cele 12 luni. Bilanturi. Pentru ca o sa tot cititi clasamente, pentru ultimul jurnal de cinefil din 2006 am ales sa descriu trei secvente legate de film, dar scoase din realitate, pe care le-am trait anul acesta si despre care n-am scris inca. Un alt fel de bilant. Pentru a evita orice clasament, prezentarea e in ordinea alfabetica a protagonistilor.
Statea cuminte pe un scaun in holul Hotelului Lido. Stia ca trebuie sa participe la o conferinta de presa, doar ca jurnalistii nu sosisera inca. Pentru ca parea foarte stinghera, m-am apropiat si-am intrebat-o daca are nevoie de ceva; i-am explicat ca se va mai intarzia putin, caci noi - jurnalistii - fuseseram anuntati cu mai putin de o ora in urma. Mi-a raspuns graseiat, intr-o engleza in care impingea vocalele pe nas: "E OK, astept! Doar ca mi-e foarte foame, n-am mancat nimic de la pranz, am cantat, am avut emotii si-acum resimt oboseala". N-aveam nimic de mancare in geanta si n-am putut s-o ajut. N-am vrut nici s-o deranjez mai mult si n-am insistat cu intrebarile, urma oricum conferinta de presa. Era una din actritele fetis ale lui Almodovar, Victoria Abril.
O mana mica si grasuta se misca in ritm tiganesc dupa acordurile unei viori. "Some Romanian feelings." Apoi capul se inclina jucaus pe ritmul cantecelului inspirat din chansonete ("Doar s-a nascut in Franta, nu?"). Versurile vorbeau despre un bebelus care plange si pe care doar bunicul, intr-o singura zi, l-a vazut razand. Gura cu buze carnoase se deschidea doar pe
