Scăpând ca prin urechile acului din greaua încercare prin care era să fie transformat în zburător de la balconul Parlamentului, prin grija suporterilor lui Corneliu Vadim Tudor, dl Horia Roman Patapievici trage acum concluziile şi învăţămintele din această întâmplare.

Două sunt concluziile sale, transferate în formă imperativă către cei care ar putea fi factori responsabili: demisia dlui Văcăroiu şi dezmembrarea PRM. Sunt exigenţe fireşti pentru un democrat de viţă, cum este domnia sa, şi vă propun să le analizăm în ordine.

Prima: demisia dlui Văcăroiu. Domnul acesta este preşedintele Senatului, al doilea om în stat, şi a avut ingrata sarcină de a conduce lucrurile şedinţei Parlamentului în care a fost condamnat comunismul prin vocea gravă a comandantului de navă Traian Băsescu, pe un text scris de activistul Vladimir Tismăneanu. Vina principală a dlui Văcăroiu este aceea de a fi permis accesul în sală şi al suporterilor lui Vadim, în loc să blocheze uşile după intrarea suporterilor dlui Patapievici. A mai greşit grav neordonând serviciilor de pază să-i găbjească pe turbulenţii lor, lăsându-le galeria să o depăşească în intensitate sonoră pe a noastră. Pentru toate aceste fapte, dl Patapievici cere demisia dlui Văcăroiu.

Cum se va produce, practic, această operaţiune, nu se ştie. Ştim că Alianţa, de ale cărei culori subtilul eseist se simte foarte ataşat, nu doar sentimental, a încercat mai bine de un an să-l demită pe preşedintele Senatului, fără să reuşească. Ar mai rămâne, deci, varianta unei demisii voluntare: cuprins de remuşcări, dl Văcăroiu să se prezinte în audienţă la ICR şi să-i înmâneze directorului Patapievici demisia sa însoţită de regretele de rigoare.

A doua exigenţă vizează dezmembrarea PRM-ului: pur şi simplu, acestuia ar trebui să i se smulgă aripile, picioarele şi capul, iar acestea să fie date în grijă câte unui alt partid!