Alexandru Dobrescu Un saptamanal ma invita sa fac bilantul miscarii culturale din urbea noastra in anul ce tocmai se incheie. La ce bun? Am mai comis, acum vreo cativa ani, eroarea de a da curs unei invitatii similare si urmarea a fost un val de proteste, in majoritate suburbane, menite sa-mi sanctioneze "erorile de perceptie". Daca ti-e peste mana sa te alaturi corului de osanale afone inaltate nimicurilor pretentioase din partea locului, la Iasi e recomandabil sa stai deoparte, consimtind prin tacere la proliferarea subculturii. Nimeni nu se indigneaza aici cand inseilari ce sfideaza si bunul gust si bunul simt sunt decretate expresii fericite ale spiritului creator si li se confera, drept recunostinta, premii ale breslelor de artisti. Insa toata lumea culturala de pe malurile Bahluiului se indigneaza la auzul sau vazul sporadicelor si, de aceea, lipsitelor de consecinte semnale de alarma, trecute obisnuit din contul bunelor intentii in acela al frustrarilor. Asa ca, in locul unui bilant ce ar trebui sa reitereze constatari mai vechi si, deci, la fel de antipatice, prefer sa consemnez, inainte ca noul an sa-si intre in drepturi, cateva dorinte, convins fiind ca ii va fi peste puteri sa mi le implineasca.
Imi doresc, mai intai, ca lumea culturii sa redevina normala. Cu alte cuvinte: ca putinele valori cu care avem norocul de a fi contemporani sa se bucure de respectul binemeritat, iar veleitarii sa-si cunoasca lungul nasului.
Imi mai doresc, apoi, ca acestia din urma sa deprinda obiceiul de a se privi dimineata in oglinda si, luand act de altitudinea reala a staturii proprii, sa renunte peste zi a pune mana pe condei si a deschide gura.
Imi doresc, pe urma, ca sumedenia complexatilor si obsedatilor sexuali cu veleitati artistice sa se adreseze cu toata increderea, inainte sa mai scrie ori sa mai puna in scena ceva, medicilor specialis
