Nu stiu in care cuadratura a cerului si in ce coincidente ferice s-a aliniat Steaua Norocului pentru romani, absenta o jumatate de secol si ceva, dar azi s-a luminat a minune. Fiindca o minune, dupa lunga macinare de oase de la Canal, cu subdiviziunile lui mai stilate si mai perfide care au urmat, s-a petrecut. Batatura Romaniei s-a largit, fuzionand cu alte curti si gradini in care intra Opera din Viena si Piata San Marco din Venetia, Luvrul si Turnul Eiffel, miraculoasa Grande Place din Bruxelles si Londra. Romanul, prin constituirea Statelor Unite ale Europei, a devenit peste noapte un pic neamt si un pic francez si chiar un pic ungur. Un vecin, Soni, care tine carciuma pe strada mea, si cu care ma salutam distant, vazandu-ma la poarta cu fiul meu la ora zero, m-a vizitat plin de avant, insotit de un grup de tineri maghiari frisonati de o veselie contaminanta. Ne-a invitat sa bem din sticla lor, ceea ce am si facut. Ne-au pupat ei si i-am pupat si noi, intr-o fraternitate legitima.
Am vazut masini ruland cu steagul Uniunii, lipit cu o ventuza pe unul din geamurile laterale. Steagul albastru cu stelute se armoniza cu limuzinele luxoase, majoritare. Am vazut insa si o Dacie, contemporana cu Burebista, tusind din esapamentul legat cu sarma, care purta faloasa acelasi insemn. Soferul, un barbat voinic, cu mustata, cara pe bancheta din spate o familie numeroasa de capete mici, ca niste ghebe adunate manunchi. Vazand ca-l studiez, m-a salutat mandru. I-am raspuns cu accentuata simpatie. Am intrat in Uniune, asa-i? Am intrat!
Doi barbati de varsta mijocie se intorc cu bicicletele la Giurgiu, de la Ruse. Au auzit ca poti trece granita doar cu buletinul. Asa e, povestesc iluminati giurgiuvenii. Au tras o raita prin Bulgaria si au baut o cafea. Cateva mii de ardeleni au trecut si ei cu buletinul in mana la unguri. Treci granita ca din Elvetia in Franta, fara sa
