Ne-am integrat cu eurosampanie, eurorevelioane, eurosteaguri, eurodiscursuri, eurocultura, eurosperante, eurodispute. Ne-am integrat asa cum suntem, cu bune si rele, ca doar nu ne puteam schimba intr-o noapte.
Emotia momentului, motivatiile si felul in care trebuie ea traita au fost explicate de politicieni, televiziuni, analisti plictisiti, de tot felul de neica-nimeni adusi cu arcanul in studiouri. Euroentuziasmul nu a putut insa eclipsa traditionala mitocanie si asa, brat la brat, ele au dat navala pe toate canalele posibile.
Columbenii, becalii, coposii si alti descurcareti intr-ale eternei tranzitii au intrat la concurenta cu oficialii europeni. Sticla de sampanie sparta de marlanul numarul unu al natiei s-a calificat la egalitate cu urarile de bine ale baroanei Nicholson si discursul lui Borell. Cancanurile, barfele, intrigariile de Dambovita au fost fundalul pe care s-au desfasurat revelioanele integrarii.
Faptul ca Bucurestiul a avut doua petreceri pentru integrare, Revelionul Basescu si Revelionul Tariceanu, a aratat nu doar impotenta unei clase politice, incapabila sa-si depaseasca discordiile de budoar, ci si apetenta pentru tabloid a intregii mass-media.
Reporteri cu inocenta sticlind prefacut in priviri se intrebau conspirativ cata lume va veni la unul si cata la celalalt, cati oficiali va reusi sa achizitioneze Tariceanu in comparatie cu Basescu.
Au fost stoarse pana la ultima picatura de bun-simt asa-zisele huiduieli pe care le-ar fi primit premierul, greseala de la numaratoarea inversa a presedintelui, pana de curent de la Sibiu si alte asemenea incidente. Integrarea a fost un amalgam de festivism cu reminiscente ceausiste, de bucurie sincera si de prost-gust mediatic.
Romanii nu se pot metamorfoza intr-o noapte de revelion si dupa doar cateva ore de europenism cu acte. Nici macar
