Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UAD Cluj-Napoca, evaluata dupa criteriile Declaratiei de la Bologna

Publicat in Romania Libera, vineri 5 ianuarie 2007 ·

Ministerul Educatiei si Cercetarii va prelua o buna parte din programul de evaluare internationala, care a fost aplicat Universitatii de Arta si Design (UAD) din Cluj-Napoca de catre o comisie organizata de Liga Universitatilor de Arta din Europa (ELIA). Aceste criterii vor fi incluse in programul de evaluare a calitatii si acreditare universitara din tara. UAD este prima institutie de invatamant superior artistic din Europa evaluata dupa criteriile Declaratiei de la Bologna, in cadrul unui program al Uniunii Europene. Declaratia de la Bologna este un document oficial acceptat de forurile UE, in care sunt prevazute criteriile cu privire la restructurarea si armonizarea intregului sistem universitar din tarile europene. Rezultatele evaluarii internationale a institutiei de invatamant superior din Cluj-Napoca au fost facute publice in cadrul a doua intalniri internationale care au avut loc la sfarsitul anului trecut. O prima intalnire a avut loc la Budapesta, iar cea de-a doua, la Ghent, in Belgia, in cadrul unei conferinte internationale organizate de ELIA. "A iesit foarte bine, ceea ce ne bucura, dar ne si obliga in acelasi timp. Avem deja un rezultat al acreditarii noastre internationale, care poate fi folosit de catre reprezentantii ministerului. Ne-am si oferit pentru aceasta, fiind primii din Europa care am fost supusi unui astfel de examen sau test", a spus rectorul UAD, Ioan Sbarciu. Potrivit sursei citate, activitatile universitatii vor capata o anvergura internationala. Astfel, expozitia anuala a absolventilor va fi organizata de acum incolo ca un eveniment de talie internationala, cu invitati de marca ai lumii artistice si a galeristilor de pe intreg continentul european si din America. De asemenea, rectorul UAD a propus Ministerului Educatiei si Cercetarii sa reduca taxele de scolarizare din invatamantul artistic superior. Aceasta decizie vine in conte

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Vlad Voiculescu: Nicuşor Dan a luat mai multe voturi decât PSD+PNL împreună

HotNews acum 22 minute
Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, afirmă că Nicuşor Dan a luat mai multe voturi pentru Primăria Bucureşti decât PSD şi PNL împreună. „Votul vostru i-a pus la locul lor”, a transmis liderul USR, citat de News.ro. Vlad VoiculescuFoto: Inqua

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 3 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum 2 ore
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 8 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 7 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 10 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°