Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista instituţiilor europene cărora cetăţenii români se pot adresa în caz de nevoie

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 7 ianuarie 2007 ·

Imediat după integrare, Ministerul Integrării Europene a dat publicităţii prin intermediul siteului propriu o listă cu cele mai importante instituţii cărora românii, în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene, se pot adresa.

Cetăţenii europeni, dar şi persoanele juridice cu sediul în Uniunea Europeană, au posibilitatea de a se adresa instituţiilor europene, având la dispoziţie atât mijloace oficiale cât şi informale pentru apărarea drepturilor de care beneficiază în Uniunea Europeană.

Dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European a fost consacrat de Tratatul de la Maastricht. Temeiul juridic îl reprezintă articolele 21 şi 194 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Astfel, pot adresa petiţii Parlamentului European, fie individual, fie în asociere cu alte persoane orice cetăţean al Uniunii Europene, orice persoană fizică rezidentă într-un stat membru UE, orice persoană juridică cu sediul într-un stat membru UE.

Petiţia poate fi o plângere sau o solicitare cu privire la aspecte ce intră în domeniul de acţiune al Comunităţii şi care afectează petentul în mod direct. Acesta trebuie să îşi precizeze numele, ocupaţia, cetăţenia şi adresa. Petiţia poate fi scrisă în oricare dintre limbile oficiale ale UE şi poate fi trimisă prin poştă sau prin e-mail.

Adresa este: Parlement Européen, Commission des petitions, Secrétariat, Rue Wiertz

B-1047 BRUXELLES, e-mail: petitions@europarl.europa.eu

Comisia pentru petiţii a Parlamentului UE decide asupra admisibilităţii petiţiilor, verificând dacă ele se referă la aspecte ce intră în câmpul de acţiune al Uniunii Europene. Simplele solicitări de informaţii şi comentariile generale pe marginea politicii UE nu sunt de competenţa Comisiei pentru petiţii.

Comisia pentru petiţii nu poate trece peste deciziile luate de autorităţile competente din statele membre. Deoarece Parlamentul Eu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum o ora
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum 51 minute
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

Cod galben de caniculă în Banat şi sud-vestul ţării

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. De asemenea, au fost emise două avertizări Cod galben, valabile sâmbătă. „Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Banat, Oltenia, cea ma

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 3 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Biroul Electoral a decis vineri seara că pot fi tipărite buletine de vot suplimentare și pot fi transportate între secţii în ziua alegerilor, acuză USR

HotNews acum 31 minute
Reprezentanții USR acuză că vineri seară, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor pentru alagerile locale și europarlamentare, Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre prin care este permisă tipărirea suplimentară de buleti

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum o ora
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 4 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Vreme rea în câteva localităţi din Bacău. Zonele intră sub Cod portocaliu de vijelii şi de grindină

Mediafax acum o ora
Autorităţile au emis avertizare Cod portocaliu, între orele 12.20 şi 13.30. Vor fi averse torenţiale care vor acumula peste 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi grindină, anunţă ISU Bacău. Sunt vizate zo

Marius Tucă Show începe duminică, 9 iunie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. România votează!

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, Doru Bușcu, jurnalist, Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Ștefan Popescu, analist de politică externă, Victor Ponta, fost premier al României, prof. univ. dr. Dan Dungaciu,

Vremea

București
acum

33°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/26°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°