Am traversat în anul rămas deja în urmă, judeţul de la un capăt la altul. Am ajuns prin

drumurile noastre în locuri, în care până la noi, nu a mai ajuns picior de jurnalist. Am scris despre oameni şi locuri, despre viaţa lor cu bune şi cu rele.

Ianuarie 2006 a debutat la Abuş, locul în care o echipă de cineaşti francezi a realizat un filmuleţ al căror protagonişti erau chiar oamenii locului. I-au pus să se îmbrace în cele mai ponosite haine pe care le aveau şi i-au înghesuit în cârciuma satului, chipurile, pentru a reda atmosfera satului românesc. Pentru 200.000 de lei vechi, sătenii s-au lăsat păcăliţi de "bunele" intenţii ale europenilor. Mirajul filmului i-a cucerit. "N-am ştiut decât după aceea că filmul nu e ceea ce ar fi trebuit să fie. Cineva a spus mai târziu că era un film de propagandă negativă pentru România. Nu au mai avut ce arăta despre copiii străzii şi ne-au găsit pe noi. Ne pare rău, doar că nu am ştiut de la început despre ce vor să facă", ne-a spus atunci Bartos Geza, omul care pe parcursul zilei respective ne-a fost un bun ghid în descifrarea "cazului Abuş".

Am ajuns apoi în Hărănglab, locul în care preotul locului Vasile Ghira a visat într-o noapte cum pe vârful dealului se înalţă o nouă bisericuţă. A muncit apoi şapte ani pentru a o construi şi, deşi pare cumva incredibil, a ridicat biserica de unul singur. Ajutor fizic a avut doar la turnarea fundaţiilor şi la ridicarea grinzilor. "Interesant pentru acest sat este faptul că cimitirul este tot pe acel deal abrupt şi, pentru a ajunge acolo, fiecare sicriu şi alai trebuie să treacă prin curtea casei parohiale. "Am fost ajutat inclusiv de enoriaşii şi preoţii unitarieni şi reformaţi din sat", ne-a spus preotul Vasile Ghira. Noua bisericuţă din Hărănglab cu Iconostasul deosebit, dar care respectă întocmai tradiţia şi cerinţele ortodoxe, datorită concepţiei cu totul originale es