Anul politic 2006, un an deosebit de agitat, a stat sub semnul îndeplinirii obiectivului de aderare a României la UE, care nu a temperat însă nici măcar conflictele între partidele de guvernământ şi cele dintre palate. Miza UE a dus la o cenzurare a comportamentului politicienilor, iar, în momentul în care obiectivul a fost atins, scena politică românească a suferit mutaţii semnificative constând în facerea şi desfacere coaliţiilor, alianţelor sau chiar a partidelor.

Climatul dominant al vieţii politice este unul al instabilităţii, al jocurilor de culise şi al loviturilor sub centură.

PNL se scindează, şi Stolojan îşi face partid

Cel mai important fenomen politic al anului este scindarea principalului partid de guvernământ. Avântul liberalilor lui Tăriceanu de a face din aderarea la Uniunea Europeană cartea de vizită cu care să se prezinte electoratului la viitoarele alegeri este domolit de problemele interne pe care partidul le are. Păcatul de a fi refuzat, în ultimul moment, să declanşeze anticipatele îl urmăreşte pe Tăriceanu şi în 2006, în aşa măsură încât, pe lângă veşnicul conflict cu Palatul Cotroceni şi presiunile oficialilor europeni de a elimina steguleţele roşii, premierul trece linia de finiş cu un partid dezbinat. Revenirea fostului consilier prezidenţial Theodor Stolojan pe scena politică duce la fisurarea PNL. Speculând fiecare greşeală a premierului, fostul preşedinte liberal destabilizează partidul, iar singura replică a lui Tăriceanu este excluderea tuturor adversarilor. Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Mona Muscă, Gheorghe Flutur lucrează la proiectul alternativ şi reuşesc să mobilizeze o parte din liberalii nemulţumiţi fie de politica dusă de Tăriceanu, la nivel general, fie de faptul că au pierdut alegerile interne în partid sau alte oportunităţi. Întâmplător sau nu, mişcarea politică Stolojan-Stoica se intensifică după Rap