Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilanţ al Poliţiei Sighişoara

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 9 ianuarie 2007 ·

Numărul infracţiunilor sesizate Poliţiei Sighişoara a crescut în 2006 faţă de anul anterior. Pe de altă parte, a crescut numărul cazurilor soluţionate de oamenii legii. Altă veste bună e că în cursul anului trecut Poliţia Sighişoara nu a avut de-a face cu nici un caz de omor, tentativă de omor sau pruncucidere.

Conform unui bilanţ efectuat de Poliţia muncipală, în primele 11 luni din 2006 au fost sesizate 770 de infracţiuni, cu 81 mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2005, fiind soluţionate 426 dintre ele, în creştere cu 75.

Rata criminalităţii la Sighişoara în 2006 a fost de 1194 infracţiuni la 100 de mii de locuitori.

Potrivit comandantului Poliţiei Sighişoara, comisarul Şerban Sânpetrean, în ultimii ani oamenii legii au urmărit cu precădere constatarea şi cercetarea a cât mai multor infracţiuni de natură economică (înşelăciuni, corupţie sau evaziune fiscală) şi prevenirea infracţiunilor de natură judiciară (furturi, omoruri sau violuri).

Din statisticile Poliţiei Sighişoara mai reiese că anul trecut numărul furturilor din locuinţe şi de la societăţi comerciale sau furturile "de" şi "din" autoturisme a fost în scădere faţă de anii anteriori. Pungaşii mărunţi le-au mai dat bătăi de cap poliţiştilor, lucrătorii Biroului de Ordine Publică soluţionând în 2006 152 cazuri de infracţionalitate stradală ("mica criminalitate"), de genul furturilor în stradă, din curţi şi grădini sau furturi de biciclete.

În primele 11 luni din 2006 au mai fost sesizate pe raza de competenţă a Poliţiei Sighişoara trei ucideri din culpă, 19 vătămări corporale şi 24 infracţiuni de altă natură cum sunt lovirile, mărturiile mincinoase sau infracţiunile de fals.

De asemenea s-au semnalat 42 de cazuri de abandon de familie, două infracţiuni de proxenetism şi una de prostituţie, toate fiind soluţionate.

Trebuie precizat că după intrarea în vigoar

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 59 minute
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Avancronica meciului Belgia – România: tricolorii se pot califica astăzi în fazele eliminatorii ale Euro 2024

G4Media acum o ora
Confruntarea de la ora 22:00, de pe RheinEnergieStadion din Köln, dintre Belgia și România închide etapa a doua a grupei E și poate încheia așteptările românilor în privința unei calificări într-o rundă eliminatorie. Duelul se va putea vedea pe Pro

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 4 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 3 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum o ora
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

Două persoane sunt resuscitate, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o râpă

Mediafax acum o ora
„Sectia de pompieri Cimpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier pe DN 75 pe raza loc. Muncelu. Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un autoturism răsturnat în afara carosabilului, posib

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 4 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 2 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum o ora
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

29°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

35°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°