Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scutiţi, dar obligaţi să stea la oră

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 9 ianuarie 2007 ·

Elevii scutiţi de educaţie fizică şi sport, vor fi obligaţi să asiste totuşi la orele rezervate acestei discipline. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii pregătesc în premieră un ordin comun pentru reglementarea eliberării scutirilor medicale pentru elevi. Metodologia este în dezbatere publică până mâine.

Pentru prima oară MEdC a elaborat o Metodologie cu privire la eliberarea scutirilor medicale de la orele de educaţie fizică şi sport, pentru elevi şi studenti. Documentul este conceput în colaborare cu MS şi va fi impus printr-un ordin comun al celor două ministere, de la sfârşitul acestei luni.

O metodologie asemănătoare, după care medicii stabileau care elevi au dreptul să primească scutiri medicale, exista din 1997. Aceasta fusese elaborată doar de Ministerul Sănătăţii şi a fost distribuită direcţiilor sanitare judeţene şi clinicilor de medicină sportivă pentru a-i orienta pe medicii specialişti care recomandau medicilor din unităţile de învăţământ scutirea elevilor afectaţi de diverse afecţiuni. Faţă de vechea metodologie, noutatea absolută o reprezintă anexa realizată de MEdC, prin care se specifică, pentru fiecare ciclu de studii, la care exerciţii elevul depune un efort fizic mic, mediu şi mare. Aceste încadrări îi vor ajuta pe medicii specialişti, dar şi pe cei din cabinetele şcolare, să le recomande profesorilor de sport ce exerciţii de recuperare pot face şi elevii scutiţi. Aşadar, elevii suferinzi de anumite afecţiuni vor efectua diverse exerciţii de gimnastică medicală, la orele de sport. Chiar dacă sunt scutiţi, total sau parţial, elevii vor avea obligaţia, să stea la orele de educatie fizică. Medicul unităţii de învăţământ va elibera scutirile medicale, iar în cazul inexistenţei acestuia, medicul de familie va da copiilor "motivări". Noua metodologie nu prevede, în nici un articol, sancţiuni pentru medicii care eliberează scutir

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

În meciul România - Liechtenstein, Ianis Hagi - căpitan în premieră la echipa națională

Ziua Constanta acum 20 minute
Stadionul „Steaua“ din București găzduiește astăzi, 7 iunie 2024, de la ora 21.00, meciul de fotbal România - Liechtenstein, ultimul amical al tricolorilor înainte de evoluția de la Campionatul European din Germania, competiție care începe pe 14 iun

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 2 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum o ora
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 5 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

Într-o rară apariție publică, ambele fiice ale lui Vladimir Putin au participat la forumul de la Sankt Petersburg. Despre ce au vorbit

HotNews acum 3 ore
Cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin au luat cuvântul săptămâna aceasta la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deși aparițiile lor publice sunt rare, scrie vineri AFP. Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladi

Tenis: Alcaraz s-a calificat pentru prima oară în finala de la Roland Garros

News.ro acum 36 minute
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz l-a învins vineri pe italianul Jannik Sinner şi s-a calificat, în premieră, în finala turneului de Mare Şlem de la Roland-Garros. Carlos Alcaraz (21 ani, locul 3 ATP) l-a învins în semifinală pe viitorul lider mondi

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum 3 ore
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

28°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°