O fi premierul Tariceanu incantat de faptul ca se afla in fruntea unui guvern "superminoritar", dar parerea majoritatii analistilor despre chestiunea in cauza difera fundamental de cea a domniei sale. Reinnoirea clasei politice pare amanata pana la Sfantu' Asteapta, iar in Parlament misuna, vesele, aceleasi personaje discreditate. Deziluzia fata de politica si politicieni creste, in timp ce alternativele populiste par deseori mai atractive decat solutiile avansate de marile formatiuni variilor probleme. Cronicizarea luptei dintre fostii aliati inca aflati in inclestare guvernamentala impiedica o aderare de bun augur a Romaniei la UE. O serie de sarcini urgente au tot fost fie amanate, fie rezolvate intr-un mod diletantic - printre altele si problema absorbtiei fondurilor structurale, respectiv a celor teoretic 9 milioane de euro alocate de Bruxelles Romaniei pentru fiecare zi a urmatorilor sase ani. Spre inseninarea chipurilor incruntate, ce-ar fi sa uitam de tristele adevaruri enumerate mai sus si sa privim reversul medaliei: se prea poate ca perpetua situatie de patt dintre cele doua palate aflate in conflict sa fie, de fapt, preferabila triumfului uneia dintre parti. Macar, in prezent, ne putem consola cu ideea ca nici una din tabere nu detine controlul absolut, astfel incat si sansele devalizarii fondurilor UE sunt, nolens volens, mai reduse. Beligerantii se vor pandi clipa de clipa, pas cu pas, fiind prea preocupati de tinerea sub stricta observatie a inamicului pentru a se mai dedica serios altor intentii, oneroase sau nu. Presupunand ca PNL ar iesi invingator din lupta cu Basescu si recent aparutul PLD, sa ne putem astepta realmente ca formatiunea in cauza sa devina promotorul pluralismului economic si politic? Sau ne-ar fi dat sa vedem balanta inclinandu-se mai degraba de partea catorva capitalisti proeminenti, ale caror puteri sporesc cu fiecare noua zi? U